x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un avion de pasageri s-a prăbuşit lângă aeroportul Mehrabad din Teheran

Un avion de pasageri s-a prăbuşit lângă aeroportul Mehrabad din Teheran

de Agerpres    |    10 Aug 2014   •   09:14
Un avion de pasageri s-a prăbuşit lângă aeroportul Mehrabad din Teheran
Update 14:20 - Majoritatea celor 38 de victime ale accidentului aviatic produs în apropiere de aeroportul Mehrabad din Teheran erau, după toate probabilităţile, cetăţeni ai Iranului, iar avionul era condus de un pilot din Ucraina, potrivit agenţiei de presă iraniene Fars, citată de Interfax.

---------------

Un avion civil s-a prăbuşit duminică dimineaţă lângă aeroportul Mehrabad din Teheran. 38 de persoane au murit, alte 10 fiind rănite şi spitalizate în stare gravă, relatează Reuters, care citează presă iraniană.

Avionul, un Antonov-140, urma să efectueze o cursă Teheran - Tabas (estul Iranului). El s-a prăbuşit la ora locală 09:18 (04:48 GMT) în cartierul Azadi, situat la câţiva kilometri de aeroportul Mehrabad. Acest aeroport deserveşte zboruri interne în Iran.

Potrivit unui reprezentant al Aviaţiei Civile iraniene, la bordul avionului se aflau 40 de pasageri şi 8 membri ai echipajului.

Iniţial, s-a anunţat că toate persoanele aflate în avion şi-au pierdut viaţa. ''Toţi pasagerii sunt morţi. Acum transportăm corpurile lor la morgă'', a declarat purtătorul de cuvânt al serviciilor de pompieri, citat de agenţia de presă oficială iraniană Irna.

Primele informaţii făceau referire la un avion al companiei Taban Airlines, însă fotografiile publicate şi agenţiile de presă iraniene arată că este vorba despre un avion al companiei Sepahan.

În ultimii 25 de ani, avioanele iraniene au fost implicate în mai mult de 200 de accidente, în care peste 2.000 de oameni şi-au pierdut viaţa. De vină sunt aeronavele îmbătrânite şi mentenanţa. În Iran mai zboară încă avioane cumpărate înaintea Revoluţiei Islamice din 1979. Multe avioane iraniene folosesc piese de schimb neoficiale- scrie BBC. Iranul a fost supus sancţiunilor economice internaţionale după “Criza ostaticilor”, când 52 de cetăţeni americani au fost reţinuţi de Teheran timp de 444 de zile.

×