Un avion cu 154 de oameni la bord a ratat decolarea de pe Aeroportul Internațional din Philadelphia, după ce i-a explodat o roată. Aeronava US Airways urma să ajungă în Florida. Potrivit Huffington Post, două persoane au fost rănite în urma incidentului.
Scroll pentru video
"Pasagerii zborului 1702 au fost evacuați pe ieșirile de urgență", a declarat purtătorul de cuvânt al aeroportului.
Potrivit unei postări pe Twitter a lui Chris May, de la CBS Philadelphia, avionul s-a ridicat în aer pentru scurt timp, dar pilotul a decis să readucă avionul la sol. În momentul în care aeronava a atins pista, trenul de aterizare s-a rupt.
În urma incidentului, aeroportul din Philadelphia a fost închis pentru câteva ore.
Citește pe Antena3.ro