x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un bebeluș a murit din cauza devotamentului părinților pentru „vindecarea prin credință”

Un bebeluș a murit din cauza devotamentului părinților pentru „vindecarea prin credință”

10 Oct 2017   •   11:14
Un bebeluș a murit din cauza devotamentului părinților pentru „vindecarea prin credință”

Un bebeluș a murit după ce un cuplu din Michigan a ignorat sfaturile medicilor privind starea de sănătatea a acestuia, scrie WGN9. Poliția din Michigan a declarat că cei doi nu și-au dus copilul la spital, în ciuda faptului că acesta tușea sânge și nu mânca, preferând „să asculte predici”.

Mama fetiței, Rachel Piland, nu a permis ca aceasta să fie dusă la spital, deși începuse să aibă probleme respiratorii. La câteva zile, aceasta a murit.

În prezent, Rachel Piland și soțul său, Joshua Piland, au fost arestați sub acuzația de omor prin imprudență și pot fi condamnați la 15 ani de închisoare, ca rezultat al vindecării pe bază de credință la care au apelat.

Abigail părea sănătoasă când s-a născut pe 6 februarie, în Lansing, acasă la soții Piland. Cu toate acestea, la câteva zile, potrivit poliției, moașa a avertizat-o pe Rachel Piland asupra faptului că fetița a avut icter și că ar trebui să fie dusă de urgență la spital.

Potrivit declarațiilor, tânăra mamă a refuzat să-și ducă copilul la spital afirmând că „Dumnezeu nu face greșeli”. Cei doi nu au sunt la ambulanță nici în momentul în care au văzut că bebelușul nu mai respiră, în schimb și-au sunat prietenii și membrii din biserică pentru a veni să se roage pentru bebeluș.

Poliția a aflat de moartea copilului atunci când fratele lui Rachel a sunat din California. Rachel și Joshua Piland sunt membrii ai Faith Tech Ministries, un grup religios care crede în vindecare prin credință.

×
Subiecte în articol: vindecare prin credinta michigan