Un cuplu de californieni care îşi plimba câinele pe terenul aflat în proprietate a avut fericita surpriză să descopere o comoară din monede din aur, estimată la mai multe milioane de dolari.
Cuplul, care şi-a păstrat anonimatul, a remarcat o cutie din metal ruginită care ieşea din pământ la baza unui arbore, povesteşte într-un comunicat cabinetul numismatic Kagin's, care consiliază cuplul în vânzarea monedelor datând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Cu ajutorul unui baston, cei doi au reuşit să extragă cutia din sol şi au găsit în interior, amestecate cu pământ şi pietre, "numeroase monede de 20 de dolari din aur".
Ei şi-au intensificat căutările şi "au descoperit resturile altei cutii, îngropată ceva mai adânc". Cei doi au revenit la faţa locului cu un detector de metale şi au găsit în final opt cutii umplute cu peste 1.400 de monede din aur americane.
Descoperirea este excepţională, atât prin mărimea sa, cât şi pentru că monedele, "deşi îngropate peste 100 de ani, sunt în stare impecabilă", precizează Kagin"s.
Dintre cele 1.400 de piese ale comorii, cel puţin 14 constituie cele mai frumoase exemplare găsite vreodată din aceste modele. Una dintre ele, datând din 1866, este estimată la aproape un milion de dolari.
Monedele vor fi vândute "în curând" prin site-ul Kagin"s şi Amazon, precizează comunicatul.
Comoara a fost găsită în binecunoscuta regiune californiană Gold Country, în apropierea oraşului Sacramento (din centrul Californiei), zonă în care fusese descoperit aur la mijlocul secolului al XIX-lea, antrenând celebra "Goană după aur".