Ministrul adjunct rus al Economiei a provocat o polemică în Rusia cerându-şi scuze miercuri pe reţelele de socializare pentru politicile “stupide” ale Guvernului şi a afirmat că acestea vor dăuna economiei ruse, relatează AFP. “Îmi cer scuze de la toată lumea pentru lucrurile stupide pe care le facem şi pentru promisiunile pe care nu le respectăm”, a scris ministrul adjunct al Economiei, Serghei Beliakov, pe pagina sa de Facebook.
“Lucrurile stupide” în chestiune sunt decizia din această săptămână de a transfera fondurile destinate plăţii pensiilor spre alte nevoi, prelungind astfel un moratoriu datând de anul trecut care permite ca o parte din banii destinaţi viitorilor pensionari să fie investiţi în economie.
Această decizie a fost puternic criticată şi calificată drept o încercare de a acoperi găurile din buget pe seama viitorilor pensionari.
Preşedintele Vladimir Putin a negat că fondurile au fost confiscate, însă ministrul finanţelor, Anton Siluanov, a declarat că banii au fost folosiţi pentru măsuri de luptă împotriva crizei şi pentru dezvoltarea Crimeii, anexată de Rusia în martie.
Serghei Beliakov a afirmat în schimb că îi este “ruşine” de această decizie, care “va penaliza economia” şi care este înşelătoare, deoarece Guvernul promisese că nu va dura decât un an.
Beliakov a indicat apoi că şi-a exprimat doar opinia sa personală, precizând că se va abţine de la orice comentariu suplimentar, semn al divergenţelor din cadrul Guvernului privind modul în care ar trebui susţinută economia rusă, fragilizată de sancţiunile occidentale legate de criza din Ucraina.