x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un important stat din SUA impune restricții din cauza pandemiei

Un important stat din SUA impune restricții din cauza pandemiei

20 Noi 2020   •   11:44
Un important stat din SUA impune restricții din cauza pandemiei

În statul american California vor fi introduse restricții de deplasare pe timpul nopții începând de sâmbătă, 21 noiembrie, timp de o lună din cauza creșterii infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2, transmite AFP.

"Virusul se răspândeşte cu o viteză uimitoare, iar zilele şi săptămânile următoare vor fi critice pentru stoparea acestei creşteri. Tragem semnalul de alarmă", a declarat guvernatorul Gavin Newsom.

Între orele 22.00 - 05.00 vor fi interzise drumurile neesențiale în afara locuinței în regiunile cele mai afectate. Măsura va fi impusă inclusiv în orașele Los Angeles și San Diego și va afecta 94% dintre locuitorii acestui stat. 

Restricțiile nu vor fi impuse, deocamdată, în San Francisco.

Autoritățile sanitare din regiune au transmis că infecțiile au crescut cu 50% în prima săptămână din această lună și sunt alertate din cauza posibilității de blocare a sistemului sanitar. Din acest motiv este posibil ca, în perioada următoare, să se decidă măsuri suplimentare. 
 

×
Subiecte în articol: restricţii california sua