x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un obuz tras din Ucraina a omorât un om în RUSIA. Moscova spune că actul de agresiune va avea "consecinţe ireversibile"

Un obuz tras din Ucraina a omorât un om în RUSIA. Moscova spune că actul de agresiune va avea "consecinţe ireversibile"

de Agerpres    |    13 Iul 2014   •   13:48
Un obuz tras din Ucraina a omorât un om în RUSIA. Moscova spune că actul de agresiune va avea "consecinţe ireversibile"

Un om a murit şi un altul a fost rănit duminică în orăşelul rus Doneţk, în regiunea Rostov (la frontiera cu Ucraina), după explozia unui obuz lansat din direcţia teritoriului ucrainean, a informat Comitetul de Instrucţie (CI) al Rusiei, relatează EFE.

Proiectilul a căzut în curtea unei case, a spus purtătorul de cuvânt al CI, Vladimir Markin, care a anunţat începerea unei anchete penale pentru crimă.

Potrivit Interfax, în total trei proiectile au căzut asupra Doneţk, un orăşel rus de doar 40.000 de locuitori, care poartă acelaşi nume ca oraşul ucrainean Doneţk, de circa un milion de locuitori. Autorităţile locale au identificat victima drept Andrei Şuliatiev, tată a patru copii, şi au adăugat că persoana rănită este o femeie în vârstă.

Autorităţile ruse au reacţionat imediat, MAE rus atrăgând atenţia că tirurile de obuze dinspre Ucraina către teritoriul rus ar putea avea consecinţe ireversibile, transmite France Presse. MAE rus a calificat tirul de proiectile drept 'un act agresiv' din partea Ucrainei împotriva teritoriului rus suveran şi a cetăţenilor ruşi. 'În Rusia, considerăm această provocare drept un act de agresiune suplimentar din partea Ucrainei. Acest eveniment stă mărturie escaladării periculoase în tensiunile de la frontiera dintre Rusia şi Ucraina şi poate avea consecinţe ireversibile, pentru care responsabilitatea va aparţine Ucrainei', a indicat MAE rus.

Citește și 13 Apocalipse pe care le-am ratat și încă una, care o să vină

Totodată, Rusia a promis să răspundă 'periculoasei escalade' a violenţelor. Este vorba despre 'o escaladă periculoasă pentru cetăţenii noştri', a declarat ministrul adjunct de externe, Grigori Karassin, care a promis că acest incident nu va rămâne fără răspuns.

Kievul a negat orice fel de răspundere în incident, pe care l-a pus pe seama insurgenţilor proruşi care controlează o mare parte din regiunea de graniţă.

×
Subiecte în articol: conflict ucraina razboi ucraina donetk