Bariera protectoare menită să izoleze rezervorul de “noroi roşu” al cărui conţinut a poluat, luna trecută, mai multe localităţi din Ungaria, este gata.
Experţi ungari în managementul apelor au declarat, potrivit MTI, că această construcţie, având o înălţime de trei metri, este completată de un şanţ pentru drenarea şi neutralizarea apelor cu un nivel alcalin foarte ridicat. După cinci săptămâni de la accidentul în care rezervorul Uzinei de alumină din Ajka a cedat, apele râului Torna sunt, în continuare, de culoarea roşie. Colorarea apei este cauzată de oxid de fier, care nu poluează mediul, potrivit experţilor citaţi.Pe lângă o porţiune de 25 de kilometri din cursul râului Torna, au fost poluate şi 55 de hectare de terenuri arabile, potrivit aceloraşi surse. Refacerea solului după poluare va începe curând, au adăugat ei.
Considerat drept o catastrofă ecologică, accidentul de la Ajka a produs îngrijorare şi în România. Autorităţile s-au temut că apele Dunării vor fi poluate într-o măsură atât de mare încât va fi afectat ecosistemul.
Citește pe Antena3.ro