x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ungaria: Opoziţia socialistă solicită UE compensaţii în urma sancţiunilor asupra Rusiei

Ungaria: Opoziţia socialistă solicită UE compensaţii în urma sancţiunilor asupra Rusiei

de Agerpres    |    16 Aug 2014   •   19:16
Ungaria: Opoziţia socialistă solicită UE compensaţii în urma sancţiunilor asupra Rusiei

Europarlamentarul socialist ungar Istvan Ujhelyi a făcut apel la Comisia Europeană pentru compensaţii destinate sectoarelor afectate de sancţiunile europene împotriva Federaţiei Ruse, a anunţat sâmbătă Partidului Socialist (opoziţie), citat de agenţia MTI.

Ujhelyi, membru al Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul European, vrea ca Comisia să pregătească fără întârziere compensaţii adecvate pentru sectoarele afectate de interdicţia rusească privind importurile, inclusiv pentru agricultura ungară, potrivit unui comunicat de presă.

Rusia a răspuns săptămâna trecută sancţiunilor instituite de statele occidentale pentru implicarea sa în conflictul din Ucraina printr-un embargou asupra majorităţii produselor agroalimentare importate din ţările care au adoptat aceste sancţiuni. Interdicţia vizează carnea de vită, de porc şi de pui, peştele, brânza, laptele, legumele şi fructele provenite din SUA, Uniunea Europeană, Australia, Canada şi Norvegia.

Unele dintre cele mai importate produse UE destinate exportului către Rusia sunt agroalimentare, iar exporturile ungare din acest sector către Rusia au totalizat peste 70 de miliarde de forinţi (220 de milioane de euro) anul trecut, a adăugat el. Socialiştii anticipează că întreprinderile mici şi mijlocii din Ungaria vor pierde circa 25 de miliarde de forinţi ca urmare a politicilor preşedintelui rus Vladimir Putin, iar zeci de mii de locuri de muncă vor fi periclitate.

De asemenea, Ujhelyi a făcut apel la guvernul ungar să reprezinte în mod eficient interesele ţării şi să înceapă o campanie online prin care să promoveze consumul de produse ungare. 

×
Subiecte în articol: Ungaria sanctiuni rusia