x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ungaria respinge în continuare pactul ONU privind migrația

Ungaria respinge în continuare pactul ONU privind migrația

28 Sep 2018   •   18:08
Ungaria respinge în continuare pactul ONU  privind migrația

Ungaria nu va lua parte sub nicio formă la procesul de adoptare a pactului global al ONU cu privire la migraţie şi nu îl va considera constrângător, a declarat vineri la New York ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, transmite MTI. 

Şeful diplomaţiei ungare a precizat pentru presă că le-a informat în legătură cu poziţia ţării sale pe secretarul general adjunct al ONU Rosemary DiCarlo şi pe preşedinta Adunării Generale a ONU Maria Fernanda Espinosa Garces. 

În condiţiile în care răspunsul Europei la criza migraţiei a fost un eşec, iar răspunsul Ungariei şi al altor state europene a fost un succes, aprobarea forţată a pactului privind migraţia este cel mai rău lucru pe care l-ar putea face Naţiunile Unite, a avertizat ministrul ungar de externe. 

Acest pact - a explicat el - nu va face decât să înrăutăţească situaţia pentru că va încuraja milioane de oameni să emigreze, punându-şi în pericol vieţile şi plătind milioane de dolari reţelelor de trafic de persoane. 

Potrivit lui Szijjarto, pactul se bazează pe principiul fals că migraţia este un drept fundamental al omului, când în realitate un drept fundamental este ca oamenii să poată trăi în pace în propria lor ţară, iar dacă nu este posibil, atunci să li se acorde protecţie în cel mai apropiat loc sigur posibil. 

"Pactul global pentru o migraţie sigură, ordonată şi reglementată", care se referă la motivele migraţiei, modalităţi de protecţie a migranţilor, de integrare a lor în noile ţări, dar şi de întoarcere în ţările de origine, a fost aprobat în iulie de 192 din cele 193 de state membre ale ONU - mai puţin SUA - şi urmează să fie adoptat oficial în decembrie în Maroc. După aprobarea textului, Ungaria a avertizat că s-ar putea retrage din acest pact, motivând că el ar încuraja migraţia ilegală.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Ungaria pactul onu migratia