După ample proteste prin care populația și-a manifestat nemulțumirea față de autorități, acuzate că au fraudat alegerile, președintele Kârgâzstanului, Sooronbai Jeenbekov, a demisionat din funcţie, transmite Interfax.
Acesta a început consultările cu noul prim-ministru, Sadâr Japarov. Acesta a fost ales, ieri, de către parlament. El este un opozant al șefului statului și a fost eliberat din închisoare, săptămâna trecută, datorită revoltelor.
UPDATE 2 În urma acuzațiilor de fraudare a alegerilor și a protestelor de amploare, care țin de peste o săptămână, preşedintele Kârgâzstanului, Sooronbai Jeenbekov, a decretat stare de urgenţă în Bişkek, capitala statului, scrie Reuters.
Circulația va fi restricționată până pe 21 octobmrie. Armata va fi prezentă pe străzile orașului.
Manifestanții ocupaseră sediile instituțiilor centrale din Bișkek.
UPDATE 1 Criza politică din Kârgâzstan, declanșată în urma alegerilor parlamentare acuzate de fraudă, a dus la proteste de amploare și la închiderea granițelor. Acum, președintele Sooronbai Jeenbekov a anunțat că va demisiona, transmite AFP.
"Sunt gata să renunţ la funcţia de preşedinte al Republicii Kârgâze, după ce autorităţile executive legitime vor fi fost aprobate şi după ce ne vom întoarcem pe calea legalităţii", a spus şeful statului.
Plecarea sa ar putea avea loc după stabilirea unei noi date a scrutinului și instalarea unui guvern.
Astăzi sunt anunțate noi proteste, care durează de peste o săptămână.
Manifestațiile au loc din cauza confruntărilor dintre acesta și predecesorul său, Almazbek Atambaiev, proaspăt ieșit din închisoare. În urma protestelor o persoană a murit și alte sute au fost rănite.
Alegerile au fost câștigate de două partide ale președintelui, însă alte 11 formațiuni politică contestă scrutinul.
Jeenbekov este presat de opoziție, securitate și de Rusia să rezolve criza din țară.
După ieșirea țării din fost Uniunea Sovietică, au avut loc două revoluții, iar trei președinți au fost închiși ori s-au autoexilat.
ȘTIRE INIȚIALĂ Republica Kâzârstan și-a închis granițele din cauza protestelor de amploare care au provocat căderea guvernului, potrivit lui Omurbek Suvanaliev, adjunctul şefului consiliului de securitate, transmite Reuters.
Mii de persoane au manifestat la Bișkek și în alte două orașe, față de rezultatele alegerilor parlamentare, acuzând faptul că mulți votanți au luat mită.
Forțele de ordine au reacționat cu gaze lacrimogene și grenade.
În urma protestelor, executivul a demisionat, zilele trecute, iar comisia electorală a anulat alegerile.
Kâzârstanul este o țară din Asia Centrală, care a făcut parte din fosta Uniune Sovietică.