Potrivit unui bilanț, cel puțin 90 de persoane au murit în Carolina de Nord, Carolina de Sud, Georgia, Florida, Tennessee și Virginia, iar autoritățile se tem că vor fi descoperite și alte cadavre.
Multe persoane sunt date dispărute după ce serviciile de telefonie au căzut în mai multe zone, iau sute de oameni nu au reușit să mai ia legătura cu rudele lor.
Estimările pagubelor au variat de la 15 miliarde de dolari la peste 100 de miliarde de dolari, au declarat asigurătorii și meteorologii în cursul weekendului. Au fost afectate sistemele de apă, comunicațiile și rutele de transport esențiale.
De asemenea, milioane de oameni au rămas fără curent electric, iar multe drumuri și poduri au fost distruse.
Pagubele materiale vor deveni mai clare pe măsură ce autoritățile vor evalua distrugerile.
Președintele Joe Biden intenționează să viziteze zonele afectate în această săptămână, de îndată ce va putea face acest lucru fără a perturba serviciile de urgență, a declarat Casa Albă. „Este tragic”, a declarat Biden duminică, promițând asistență pentru recuperare.
Candidatul republican la președinție Donald Trump va vizita Valdosta, Georgia, luni, pentru a primi o informare cu privire la pagubele produse de furtună și pentru a „facilita distribuirea de ajutoare”, au anunțat reprezentanții campaniei sale.
(sursa: Mediafax)