USA ’08! - Filmul alegerilor, cu Petru Popescu

Mă sună la telefon fiica mea, din Washington DC. Studentă la Universitate (la Jurnalistică) în Capitala Americii. De la fereastra dormitorului studenţesc se văd cozile la un centru de votare: o jumătate de milă de coadă, dispărând după colţul străzii, întinzându-se nevăzută în cealaltă stradă.

Cozi la votat. De azi dimineaţă, alegătorii aşteaptă cu orele. N-am văzut asemenea cozi la nici o alegere. Azi, în ultima zi, până-n ultima clipă, John McCain pune la TV clipul cu pastorul lui Barack Obama, îl numeşte terorist şi afirmă, indirect, că Obama simpatizează teroriştii, care vor ataca America imediat după alegeri, numai aşa, ca să-l încerce pe Obama. Peste tot, pe unde mă uit, de zile şi zile, atmosfera e de tensiune maximă, ca şi cum s-ar juca nu o alegere, ci supravieţuirea fizică a naţiei.

Sâmbătă, cu trei zile înainte de ziua oficială, marcat, m-am repezit pe şoseaua 5 sud, să văd ce se întâmplă în Norwalk, Downey, Buena Park – burta industrială a Los Angeles-ului. Mile şi mile de asfalt. Coloane nesfârşite de vehicule. Mall-uri. Străzi fără pomi, aer fără oxigen. Adevăratul Los Angeles. California de asfalt. (Hollywood-ul cu palmieri? Care Hollywood? În afară de studiouri de film şi TV, mai există alt Hollywood?)

Fiecare stat, oraş sau county s-a descurcat cum a putut ca să absoarbă un tsunami de voturi. Votul prin poştă a fost prima soluţie. Votul în "pre-alegeri", a doua soluţie.

Am vi­zitat mall-urile cu inscripţii în spaniolă şi afişe pentru Obama. Cozi peste tot, lungi-lungi. Rânduri şi rânduri de cabine de vot, sub corturi gigantice.

De la 25 octombrie, peste 2.000 de cetăţeni au votat în Norwalk în "pre-alegeri" de la 8 dimineaţa la 5 după-amiaza, până şi sâmbătă.

Alegătorii din burta industrială: tineri. Hispanici. Afro-americani relativ puţini (în toată America, negrii sunt 15% din populaţie). Albi puţini şi pauperi. Asiatici. America ailaltă.

M-am declarat ziarist din Europa şi am pus întrebări. De ce aţi venit în masă la pre-alegeri? Ca să votăm Obama, mi se răspunde. Spontan, liber, în gura mare. De ce? Am întrebat. "McCain e terminat, e vechi, e ca Bush, care-a furat alegerile în Florida acum opt ani." Dar cum pot fi alegerile furate, sunt folosite computere?! "Să-ţi explic eu cum", îmi răspunde un tânăr hispanic care îmi spune că e programator de computere. Ţine de mână o fată cu trăsături filipineze. Amândoi poartă cocarde Obama şi par de optsprezece ani, poate votează prima dată. "Computerele DRE, Direct Recording Electronic, care-au proliferat în America după scandalul din Florida, pot fi accesate de hackeri", îmi spune programatorul. Mai rău: orice computer poate fi programat ca să favorizeze un anumit rezultat la vot! E o simplă chestie de cod de programare, şi nici măcar Guvernul fe­deral n-are acces la codurile de programare, deoarece codurile aparţin, prin copyright, producătorului computerelor!

La ideea unei conspiraţii, mulţimea a început să fiarbă. Îl întreb pe programator: "Eşti emoţionat, aşteptând rezultatele?". "Da, pentru că atâţia albi zic că ţin cu Obama, fiindcă sună frumos. Adică albi care n-au prejudecăţi. Dar în faţa urnei îi apucă tremuriciul şi să vezi cum votează cu McCain. Aşa că, încheie tânărul programator, de cum termin aici mă duc acasă, înhaţ cartea de telefon şi încep să sun necunoscuţi, la întâmplare, la grămadă! Votaţi cu Obama! Votaţi pentru schimbare!"

Fata filipineză zâmbeşte. Mi-i imaginez împreună, într-un apartament modest, dând telefoane: votaţi pentru schimbare!

POZE LA VOT, CA LA NUNTĂ
La doi paşi de noi, cupluri de tineri se foto­gra­fiază, zâmbind. Moment istoric: coadă la vo­tat, California ’08. Soare pe cer. Fata filipi­ne­ză mă întreabă dacă am votat prin poştă. "Nu", îi răspund. "Mă duc la centrul meu de vot.

În Hollywood." "Ah, Hollywood." Amândoi zâm­besc larg. Cele mai bune show-uri din Hollywood de acolo vin, iar ei doi nu scapă En­tou­ra­ge ori Oprah. "Nici eu", răspund. "Good luck", îmi spune fata, mie şi candidatului meu nedeclarat. "Good luck", îi răspund. Ca şi cum ne-am juca vieţile.

Orange County. Suburbia cea mai bogată şi conservatoare a Los Angeles-ului. În Orange County s-a cheltuit solid, ca alegerile să nu se transforme în haos. Centre suplimentare au fost organizate în zeci de clădiri publice, de la universităţi la supermarketuri. Chiar şi la John Wayne Airport.

În Santa Ana a funcţionat un centru drive-through, la un McDonald’s. Americanii locali s-au perindat la volan pe lângă cutia de vot, frânând ca să-şi pună buletinul, completat şi împăturit, în fanta cutiei. Gata. Am votat.

Orange County. Centru de votat în pre-ale­geri. Alegători, intrând şi ieşind. Îmbrăcaţi abundent şi coloraţi palid. Albi cu bani, asiatici albiţi de bani. Femei vârstnice cu talii de ado­les­cente. Obraji neteziţi cosmetic. Cocarde pu­ţine, pentru McCain ori Obama: bogaţii sunt discreţi. Dar şi aici lumea e obsedată. E suficient să-i întrebi cât e ceasul şi începe un dialog despre alegeri. Albii înstăriţi s-au întors împotriva lui Bush. Omul care prin candoarea-i agramată a mimat o întoarcere la stabilitate şi tradiţie e acum descris, chiar şi de republicani, ca distrugătorul economiei şi iniţiatorul unui război care seacă America. Republicanii se leapădă de el în masă. Bush a devenit un prost hilar. Elevul Bush!

Dar albii republicani au spaimele lor: dacă se alege Obama, democrat, şi Camera Reprezentanţilor e deja democrată, şi, dacă se mai aleg trei senatori democraţi – numai trei – vom avea un Congres şi o Preşedinţie a unui singur partid. Toţi democraţi! (Totalitarism!) Şi atunci, la taxe, la legislaţie, la educaţie, la politică externă, la libertăţi civice, peste tot, va domni programul democrat!

NEVOIA DE ECHILIBRU
"Dar... asta s-a mai întâmplat", argumentez eu unei doamne cărunte, dar sprintene, care mi-a spus că are un frate ofiţer în Irak.

Când republicanii dominau şi Senatul, şi Camera, şi a venit un preşedinte tot republican, Bush! "N-a fost bine”, îmi răspunde prompt. "America are nevoie de echilibru. De-aia sunt aici azi. Asta e o alegere prea istorică, ca s-o ratez", zice. "Atunci, dacă eşti aşa de dezamăgită de Bush şi nu sigură de calităţile lui McCain, de ce nu votezi cu Obama?", întreb. "Sunt tentată", îmi spune, "pentru că Obama are energie şi carismă. Dar nu pot s-o sufăr pe Michelle". După care se grăbeşte să adauge: "Nu votez rasa, votez omul. Obama e prea po­pular şi bine finanţat ca să îmi pară obiectiv. E nevoie de echilibru. De aia, votez pentru McCain". "Şi tinerii din familia dumneavoastră?" Un oftat: "Pentru Obama, toţi". "Good luck", zic. "Good luck", zice.

Mă întorc la Beverly Hills, în timp ce, în fiecare nano-secundă, mii şi mii de voturi sunt înghiţite de urme de vot şi transferate la computere. De ce la computere, dacă computerele nu sunt infailibile, mă întreb. Nu era mai bine să numărăm de mână? Canada numără 14 mi­lioane de voturi, de mână, într-o singură zi, şi nu e nici o fraudă!
Ahh, dar americanii n-au răbdare! Cu computerele se pot proiecta pe ecrane diagramele, trendurile, cifrele: 5% mai sus, 2% mai jos etc. Se poate aţâţa la maximum emoţia publicului! Alegeri fără panaramă la TV? Peste poate!

Oriunde mi-aş întoarce ochii, nord, sud, est, vest (unde murmură Oceanul care cuprinde statul Hawaii, stat democrat), simt voturi, vo­turi, voturi. Zece milioane de kilometri pătraţi de America – voturi! Pentru doi candidaţi. Numai doi.

Dar numai unul e declarat mesianic: Obama. El ne va mântui de trecut. McCain nu ne poate mântui de viitor. Cel mult, McCain poate întârzia un viitor care ne-ar inunda prea repede şi ne-ar sili, în numele schimbării, la prea multă schimbare. Şi asta-i tot, în fond. Viitorul. Chiar dacă-l întârzii, tot vine.

Marţi. Ziua de vot. Obama s-a lansat într-un ultim efort de a aduna bani de la simpatizanţi. De ce, mă întreb. Cuferele lui Obama sunt mai ticsite decât cuferele Guvernului Bush. Tot ieri, McCain a avertizat: dacă America îl alege pe Obama, Al Qaida va trânti un superatac tero­rist, ca să dovedească slăbiciunea lui Obama!

CUNUNII HOMOSEXUALE DE FRICĂ
Alte ştiri: în Los Angeles, în San Francisco, în multe alte localităţi în California, s-au oficiat până aseară un puhoi de nunţi homosexuale. Gay cu gay, lesbiene cu lesbiene, alarmaţi că pe buletinul de vot al Californiei e o Propunere 8, cerând să se interzică mariajele de acelaşi sex. Respectivii s-au năpustit să se mărite/însoare de spaimă că iese Propunerea 8 la referendum. Iată oameni care au făcut o decizie de viaţă datorită acestor alegeri.

O iau la pas către centrul meu de vot din Be­verly Hills: Şcoala Beverly Vista, unde şi-au fă­cut studiile elementare ambii mei copii. Văd co­zile. Mulţi tineri. Mă gândesc la tinerii din Be­verly Hills, din Norwalk, din Orange County, de peste tot. Ei sunt cei care vor decide şi vor decide pen­tru schimbare, o ştiu. Pentru că, în aceste zile de materialism cras, dar şi de faliment eco­no­mic, de pericol terorist şi de demagogie de­şăn­ţată, de război şi militar, şi econo­mic, tinerii se simt abandonaţi. Tinerii caută spe­ranţă şi nu o găsesc la şcoală, nici la televiziune.

Tinerii au nevoie de un pic de idealism, de un pic de vis moral, şi de imaginaţie, şi noutate. Schimbarea i-a cucerit, ca noţiune, chiar şi ne­explicată. Promisiunea noului i-a mânat la ur­ne, îi văd, iată-i! Poate că, oricine s-ar alege, oa­menii de bine, ei există, cetăţenii respon­sabili, ei există, de orice vârstă, orice culoare, orice po­litică, vor scoate America din criză.
Toţi împreună.
Asta da, ar fi o schimbare.