x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Venezuela: Undă verde pentru referendumul anti-Maduro

Venezuela: Undă verde pentru referendumul anti-Maduro

02 Aug 2016   •   11:13
Venezuela: Undă verde pentru referendumul anti-Maduro

Consiliul Naţional Electoral (CNE) al Venezuelei a dat undă verde luni proiectului de referendum pentru revocarea preşedintelui Nicolas Maduro, cerut de opoziţie într-un climat de colaps economic pentru această ţară petrolieră, informează AFP.

Deşi CNE a validat o nouă etapă în acest lung proces, antichaviştii (după numele fostului preşedinte Hugo Chavez, 1999-2013) trebuie încă să treacă peste mai multe obstacole înainte ca această consultare populară să aibă loc. Autoritatea electorală nu a comunicat datele fazei următoare când vor trebui strânse patru milioane de semnături pentru convocarea referendumului.

Pentru a-l destitui pe Nicolas Maduro, "da" trebuie să-şi depăşească scorul de la alegerile prezidenţiale din 2013 (7,5 milioane de voturi).

Ales în 2013 pentru un mandat până în 2019, şeful statului socialist face faţă după alegerile legislative din decembrie 2015 unui parlament controlat de o coaliţie de centru-dreapta, Masa Unităţii Democratice (MUD), antichaviştii care cer organizarea unui referendum împotriva sa înainte de finalul anului 2016.

Ei îl fac responsabil pe şeful statului de penurii alimentare, de inflaţia galopantă şi, în general, de situaţia din ce în ce mai haotică în Venezuela care, deşi dispune de unele dintre cele mai mari rezerve de petrol din lume, are economia în recesiune puternică din cauza scăderii preţului petrolului.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: referendul in venezuela nicolas maduro