Jules Bianchi, victima unui grav accident duminică în Marele Premiu al Japoniei, suferă de o ''leziune axonală difuză'', adică de o formă severă de traumatism cerebral, a anunţat familia sa, marţi, de la spitalul Yokkaichi, printr-un comunicat al scuderiei de Formula 1 Marussia, la care evoluează tânărul pilot francez.
''Jules rămâne plasat la terapie intensivă'' şi ''este într-o stare critică, dar staţionară'', avându-i alături pe profesorul Saillant, renumitul chirurg francez, specialist în sportul de înalt nivel, şi neurochirurgul italian Alessandro Frati, adus la spitalul Yokkaichi la cererea scuderiei Ferrari, a precizat comunicatul familiei.
“Este un moment foarte dificil pentru familia noastră, dar mesajele de susţinere şi de afecţiune faţă de Jules sunt o sursă imensă de susţinere pentru noi. Ţinem să ne exprimăm sincerele mulţumiri. Angajaţii spitalului oferă cele mai bune îngrijiri posibil, iar noi suntem recunoscători pentru tot ceea ce s-a făcut pentru Jules de la accident până acum. Spitalul va continua să îl supravegheze şi să îl trateze pe Jules. Vor mai urma şi alte examene medicale, dacă va fi nevoie”, se mai arată în comunicatul familiei tânărului pilot francez.
Jules Bianchi a fost operat duminică seara, în urma gravelor leziuni suferite la cap după ce monopostul său s-a izbit violet de un utilaj intrat pe pistă, în timpul cursei de la Suzuka.
Sosiţi la căpătâiul lui Bianchi la 48 de ore de la accident, profesorul Gerard Saillant, precum şi renumitul neurochirurg italian Alessandro Frati au salutat excelenta activitate medicală desfăşurată în cazul pilotului francez de către confraţii japonezi, se mai arată în comunicatul dat publicităţii de familia pilotului francez în vârstă de numai 25 de ani.
Autorităţile japoneze anchetează acum pe marginea gravului accident căruia i-a căzut victimă pilotul Marussia, iar Federaţia Internaţională Automobilistică (FIA) a deschis, la rândul ei, o anchetă internă. Preşedintele FIA, Jean Todt, i-a cerut directorului de cursă de Formula 1, Charlie Whiting, să facă lumină asupra circumstanţelor în care s-a produs accidentul. Jean Todt este un apropiat al pilotului aparţinând centrului de formare al Ferrari.