Pilotul german de Formula 1 Sebastian Vettel şi înotătoarea americană Missy Franklin au fost desemnaţi sportivul şi sportiva anului 2013 în cadrul ceremoniei premiilor Laureus, miercuri la Kuala Lumpur.
Schioarea franceză Marie Bochet a fost premiată la categoria cel mai bun sportiv cu handicap după cele patru medalii de aur cucerite la Jocurile Paralimpice de la Soci.
Vettel, campion mondial de Formula 1, a devenit sezonul trecut cel mai tânăr pilot de patru ori câştigător al titlului în sportul său. El i-a devansat în ierarhia premiilor Laureus pe atletul jamaican Usain Bolt, baschetbalistul american LeBron James şi tenismanul spaniol Rafael Nadal.
Nadal a câştigat în schimb la categoria cea mai spectaculoasă revenire a anului, graţie succeselor obţinute la Roland Garros şi US Open după o lungă absenţă cauzată de o accidentare la un genunchi.
Missy Franklin (18 ani) a câştigat şase titluri la Campionatele Mondiale de nataţie. Ea a fost preferată Serenei Williams şi săritoarei ruse cu prăjina Elena Isinbaeva.
Bayern Munchen a primit premiul pentru cea mai bună echipă a anului, graţie triplei sale Liga Campionilor/Campionat/Cupa Germaniei, fiind preferată echipei neozeelandeze de rugby All Blacks, campioană mondială.
Motociclistul spaniol Marc Marques a fost desemnat revelaţia anului, după titlul cucerit la MotoGP la vârsta de 20 de ani, un record de precocitate.
Echipa de cricket a Afganistanului a primit premiul ''spiritul sportiv'' pentru calificarea la Cupa Mondială 2015, în ciuda conflictului din această ţară.
Câştigătorii au fost aleşi de un juriu alcătuit din foşti mari campioni, printre care românii Nadia Comăneci şi Ilie Năstase, englezul Bobby Charlton, olandezul Johan Cruyff, britanicul Sebastian Coe, americanul Mark Spitz.
Ceremonia, la care au asistat numeroase personalităţi din sport, a fost precedată de un minut de reculegere în semn de omagiu pentru cele 239 de victime ale zborului MH370 care s-a prăbuşit în Oceanul Indian.