x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe VIDEO. Intervenţie DIVINĂ! Care erau şansele să se întâmple aşa ceva!

VIDEO. Intervenţie DIVINĂ! Care erau şansele să se întâmple aşa ceva!

24 Iun 2014   •   17:17
VIDEO. Intervenţie DIVINĂ! Care erau şansele să se întâmple aşa ceva!

Imagini uluitoare surprinse de camera instalată pe o maşină de poliţie. În timp ce-şi făcea rondul de noapte, un poliţist opreşte la o trecere de cale ferată, în timp ce bariera cobora, iar semnalele luminoase anunţau venirea trenului. Imediat, poliţistul sare din maşină şi se îndreaptă în fugă către şine, reuşind să salveze în ultimul moment o femeie care se afla întinsă pe şinele de tren. Femeia urlă disperată, văzându-şi zădărnicit planul de a-şi lua viaţa. Momentul în care poliţistul acţionează este incredibil, pentru că la câteva secunde trece şi trenul. Comentariile laudă curajul bărbatului şi invocă aproape în totalitate intervenţia divinităţii, pentru că dacă poliţistul mai întârzia câteva momente, femeia ar fi reuşit să-şi ia viaţa.



×