x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe VIDEO O sondă chineză a ajuns, prima din lume, pe fața nevăzută a Lunii

VIDEO O sondă chineză a ajuns, prima din lume, pe fața nevăzută a Lunii

03 Ian 2019   •   16:58
VIDEO O sondă chineză a ajuns, prima din lume, pe fața nevăzută a Lunii

Modulul de explorare Chang'e-4, lansat pe 8 decembrie, a aselenizat în siguranţă la ora 10:26 ora Beijingului (02:26 GMT), a informat China New News Agency. El a trimis o fotografie a suprafeţei lunare către satelitul Queqiao, aflat pe orbită în jurul Lunii, a precizat televiziunea publică CCTV.

Spre deosebire de faţa Lunii aflată cel mai aproape de Pământ, care este întotdeauna îndreptată spre planeta noastră, nicio sondă sau modul de explorare nu au atins vreodată solul celeilalte părţi.
Faţa ascunsă a satelitului natural al Terrei este montană şi accidentată, presărată cu cratere, în timp ce faţa vizibilă oferă multe suprafeţe plane, care permit aselenizarea.

Una dintre provocările majore este de a comunica cu robotul lunar: întrucât faţa ascunsă este întotdeauna orientată în direcţia opusă faţă de Pământ, nu există nici o linie directă pentru transmiterea semnalelor, cu excepţia instalării unei releu.
În luna mai, China a lansat satelitul de telecomunicaţii Queqiao, poziţionat pe orbita lunară astfel încât să transmită comenzile şi datele schimbate între Terra şi modul.

Dispozitivul chinez trebuie să efectueze studii privind frecvenţele radio reduse, resursele minerale şi cultivarea de roşii şi alte plante.
Chang'e 4 continuă misiunea de succes Chang'e 3 care a trimis pe Lună, în decembrie 2013, un modul de aselenizare şi un rover autonom denumit Yutu (iepurele de jad) , care a rămas activ timp de 31 de luni.

AGERPRES

 

 

×
Subiecte în articol: China fata nevazuta a lunii