x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Viktor Cernomîrdin a încetat din viaţă la 72 de ani

Viktor Cernomîrdin a încetat din viaţă la 72 de ani

de Anca Aldea    |    04 Noi 2010   •   00:00

Fostul premier rus Viktor Cernomîrdin a încetat din viaţă la vârsta de 72 de ani. Considerat unul dintre cei mai influenţi oameni politici din Rusia în perioada 1992-1998, în timpul preşedintelui Boris Elţîn, Cernomîrdin a închis ochii pentru totodeauna în dimineaţa zilei de miercuri. Actuala putere de la Kremlin ­ între care preşedintele Vladimir Medvedev şi premierul Vladimir Putin - au transmis condoleanţe familiei, în timp ce Duma de Stat (Camera inferioară a Parlamentului) a ţinut un minut de reculegere în cinstea "proeminentului om de stat care a fost Cernomîrdin". "Era un specialist competent, un patriot şi un om sincer şi modest. Ţara noastră duce astăzi lipsă de astfel de oameni", l-a descris liderul Partidului Liberal Democrat, Vladimir Jirinovski. Preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, a transmis familiei lui Cernomîrdin condoleanţe pentru pierdea suferită. Politicianul rus a fost, în perioada 2001-2009, ambasador la Kiev, contribuind la dezvoltarea relaţiilor bilaterale.

La sfârşitul anilor '90, Cernomîrdin a fost ales să-şi reprezinte ţara la negocierile de pace din Kosovo; mai târziu a fost nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Pace datorită rolului pe care l-a jucat în aceste negocieri. În aprilie 1999, preşedintele de atunci, Boris Elţîn, spunea despre amicul său: "Este un om puternic şi înţelept, care se bucură de recunoaştere internaţională". Între 1992 şi 1998 a ocupat funcţia de prim-ministru - şi-a dovedit calităţile în iunie 1995, în timpul luării de ostatici de la spitalul din Budennovsk de către rebeli ceceni, soldat cu 150 de morţi. Cernomîrdin a negociat personal eliberarea celor aproximativ 2.000 de ostatici cu liderul atacatorilor, Şamil Basaiev. În 1999 a fost ales preşedinte al consiliului de administraţie al corporaţiei Gazprom. În 2009, a riscat deteriorarea relaţiilor dintre Rusia şi Ucraina din cauza unor afirmaţii considerate "neprietenoase" la Kiev. A fost retras din funcţia de ambasador şi numit imediat consilier şi reprezentant special al preşedintelui Federaţiei Ruse pentru cooperarea în domeniul economic cu ţările din Comunitatea Statelor Independent.

Surse apropiate familiei Cernomîrdin au declarat pentru Itar-Tass că fostul politician a suferit enorm după moartea soţiei sale, în martie 2010. El va fi îngropat lângă soţia sa, în cimitirul Novodevici din Moscova.

×
Subiecte în articol: externe