x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Violenţe în principala tabără pentru refugiaţi din Bulgaria

Violenţe în principala tabără pentru refugiaţi din Bulgaria

24 Noi 2016   •   17:00
Violenţe în principala tabără pentru refugiaţi din Bulgaria
Sursa foto: Foto - ARHIVA

Incidente violente au izbucnit joi în cea mai mare tabără pentru migranţi din Bulgaria, situată la Harmanli, lângă graniţa cu Turcia, transmite AFP, care citează reprezentanţi al poliţiei locale.

Aproape jumătate dintre cele 3.000 de persoane aflate în tabără au fost implicate în proteste. Migranţii au incendiat pneuri auto şi au aruncat cu pietre înspre reprezentanţii forţelor de ordine. A fost nevoie de intervenţia a 250 de poliţişti, jandarmi şi pompieri pentru a-i potoli.

Oamenii s-au revoltat din cauza măsurilor luate de autorităţile bulgare pentru a limita răspândirea unei epidemii de scabie. Ca să se limiteze contactele dintre cei din tabără, acestora li se ceruse să stea izolaţi în corturile şi în spaţiile de cazare pe care le au la dispoziţie.

Situaţia era sub control în cursul după-amiezii, când au fost posibile negocieri între migranţii furioşi şi reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale pentru Refugiaţi, a declarat, pentru AFP, purtătoarea de cuvânt a poliţiei locale, Nina Nikolova.

Incidentul are loc pe fondul creşterii tensiunilor provocate de închiderea frontierelor în regiunea Balcanilor. Măsura face aproape imposibilă deplasarea fără oprelişti a migranţilor către vestul Europei.

Estimări oficiale citate de AFP arată că în Bulgaria sunt blocaţi în jur de 13.000 de migranţi, cei mai mulţi dintre ei fiind afgani. Zeci de mii de persoane sunt în aceeaşi situaţie în Grecia, principalul punct de intrare în Uniunea Europeană pentru cei care vin dinspre Turcia.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: bulgaria refugiati violente turcia granita