x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Putin a discutat cu președintele sud-african despre acordul privind cerealele

Putin a discutat cu președintele sud-african despre acordul privind cerealele

de Redacția Jurnalul    |    16 Iul 2023   •   07:30
Putin a discutat cu președintele sud-african despre acordul privind cerealele
Sursa foto: Hepta

Președintele rus Vladimir Putin a avut o convorbire telefonică cu președintele sud-african Cyril Ramaphosa, în cadrul căreia s-a discutat despre acordul privind cerealele din Marea Neagră, care urmează să expire luni, și despre un summit în Africa de Sud, a anunțat sâmbătă Kremlinul.

Reuters notează că posibila participare a lui Putin la summitul BRICS este delicată pentru ambele țări din cauza unui mandat de arestare emis împotriva sa în martie de către Curtea Penală Internațională (CPI).

Mandatul înseamnă că statele membre ale CPI - printre care se numără și Africa de Sud - sunt obligate să îl aresteze dacă acesta pune piciorul pe teritoriul lor. Rusia a declarat la momentul respectiv că mandatul este „scandalos” și nul din punct de vedere juridic, deoarece Rusia nu este membră a CPI.

Kremlinul nu a spus încă public dacă Putin intenționează să participe la summit. În declarația de sâmbătă, Kremlinul a precizat că Ramaphosa l-a informat pe Putin despre pregătirile pentru eveniment.

În ceea ce privește acordul privind cerealele, care expiră luni, Putin i-a reiterat lui Ramaphosa că angajamentele de a elimina obstacolele din calea exporturilor rusești de alimente și îngrășăminte nu au fost încă îndeplinite, arată Kremlinul.

Rusia a declarat în repetate rânduri că, din acest motiv, nu vede motive pentru a reînnoi acordul, încheiat inițial în urmă cu un an pentru a permite Ucrainei să exporte cereale din porturile sale din Marea Neagră.

Kremlinul susține că Putin și Ramaphosa vor purta, de asemenea, discuții bilaterale în marja unui summit Rusia-Africa care va avea loc la Sankt Petersburg la sfârșitul acestei luni.

(sursa: Mediafax)

×