Rusia a testat un arsenal de sisteme de arme nucleare, inclusiv o rachetă supersonică care nu poate fi detectată de sistemele antirachetă, potrivit preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, scrie The Independent.
Vladimir Putin a declarat, în cadrul unui discurs despre starea naţiunii, că noile arme vor fi unice pentru Rusia.
Acesta a anunţat o nouă rachetă balistică intercontinentală numită Sarmat. Racheta va cântări mai mult de 200 de tone şi va avea o gamă mai mare faţă de predecesorul său. “Niciun sistem antirachetă nu îi va sta în cale”, a afirmat preşedintele.
În cadrul discursului, au existat mai multe anunţuri majore: drone submarine capabile să care bombe nucleare, o nouă rachetă de croazieră nucleară cu o traiectorie de zbor imprevizibilă şi cu o distanţă nelimitată.
Capabilă să penetreze orice sistem de apărare aerian şi orice sistem antirachetă, această armă are potenţialul de a schimba echilibrul strategic internaţional actual.