x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Oraşul Volgograd va reprimi numele de Stalingrad

Oraşul Volgograd va reprimi numele de Stalingrad

01 Feb 2013   •   17:46
Oraşul Volgograd va reprimi numele de Stalingrad

Oraşul rusesc Volgograd va reprimi numele de Stalingrad, aşa cum se numea pe vremea celui de-al Doilea Război Mondial, când luptele de aici au oprit înaintarea armatelor germane şi au schimbat cursul războiului.

Numele de Stalingrad va fi acordat însă provizoriu, doar pe durata ceremoniilor care încep sâmbătă şi care vor marca celebra bătălie de la care au trecut 70 de ani.

Numele Stalingrad, dat în onoarea dictatorului sovietic, a fost schimbat în Volgograd, în 1961, după ce URSS îşi revizuise politica faţă de Stalin, acesta fiind criticat pentru cultul personalităţii pe care şi l-a creat şi abaterea de la normele impuse de Lenin.

În fiecare an, datele de referinţă pentru ruşi din al Doilea Război Mondial, 2 februarie, 9 mai, 22 iunie, 23 august, 2 septembrie şi 19 noiembrie sunt marcate cu ample ceremonii militare în Volgograd.

Potrivit consiliului local din oraş, dominat de partidul care îl susţine pe Vladimir Putin, Rusia Unită, decizia de schimbare a numelui în timpul acestor ceremonii a fost luată în urma a "numeroase cereri" venite din partea veteranilor de război.

Criticii spun, însă, că măsura este una populistă, fiind luată înainte de alegerile parlamentare care vor avea loc în septembrie. De asemenea, această măsură este văzută ca o nouă încercare a partidului lui Putin de a-l reabilita pe Stalin.

Potrivit deciziei luate de consiliul local, denumirea de "Oraşul Erou Stalingrad" va fi folosită în discursuri, în timpul ceremoniilor publice şi în comunicatele legate de comemorarea bătăliei. De asemenea, denumirea va apărea pe pancarte şi postere.

Un consilier local din partidul de opoziţie "Numai Rusia" a declarat că, deşi este de acord cu redenumirea, măsura i se pare oportunistă.

"Chestiunea Volgograd-Stalingrad este adusă în discuţie de fiecare dată înainte de alegeri, apoi este uitată până la următoarele alegeri. Cred că Stalingrad este deja un nume mai mare decât Stalin, este numele unei mari victorii, însă problema numelui ar trebui să fie lămurită definitiv, prin referendum", a declarat acesta.

Nikolai Levichev, un parlamentar al partidului "Numai Rusia" spune, însă, că această decizie este "o blasfemie".

"Este o blasfemie să redenumeşti un mare oraş rusesc după un tiran sângeros care a ucis milioane de compatrioţi. Atitudinea pe care trebuie să o avem faţă de Stalin a fost lămurită în 1961, când Stalingrad a fost numit Volgograd", a spus acesta.

Gamlet Dallatyan, un veteran de război de 92 de ani, care a participat la bătălia de la Stalingrad, spune că nu aprobă în niciun fel atrocităţile ordonate de Stalin, însă este de acord cu redenumirea oraşului.

"Trebuie să recunoaştem că a făcut şi lucruri bune, fie că ne place sau nu. Ar fi bine ca oraşul să fie redenumit Stalingrad, nu cu referire la Stalin în sine, ci la faptul că aşa se numea în timpul marii bătălii", a spus veteranul.

Fondat în 1598, Volgograd a purtat iniţial numele de Ţariţîn, până în 1925, când a fost redenumit Stalingrad, în cinstea dictatorului care s-a aflat în fruntea bolşevicilor de aici în timpul revoluţiei din 1917. 

×