x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Vulcanul Kanlaon din Filipine a erupt

Vulcanul Kanlaon din Filipine a erupt

de Redacția Jurnalul    |    04 Iun 2024   •   01:00
Vulcanul Kanlaon din Filipine a erupt
Sursa foto: X

Un vulcan din Filipine a erupt luni. Zona este atent monitorizată deoarece experții cred că vor urma și alte erupții. Autoritățile nu au dispus încă evacuarea populației.

Nivelul de alertă a fost ridicat după erupția vulcanului Kanlaon din centrul Filipinelor. Un nor de cenuşă înalt de 5 kilometri este vizibil pe cer, a anunțat agenția de seismologie a țării, potrivit Reuters Experții avertizează că este posibil să apară noi erupții.

În regiune au fost înregistrate și două cutremure slabe. Populația nu a fost evacuată, dar măsura poate fi luată oricând în funcție de evoluția vulcanului.

Experții au sfătuit autoritățile de reglementare a aviației să le ceară piloților să evite zborurile prin preajma vulcanului.

Filipine se află pe „Inelul de foc” al Pacificului, unde activitatea vulcanică și cutremurele sunt frecvente.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: vulcan erupt Kanlaon