Statele Unite s-au declarat marţi "foarte îngrijorate" de ruperea încetării focului în Gaza între Israel şi palestinieni şi au dat vina pe grupul islamist Hamas.
"Suntem foarte îngrijoraţi de ceea ce se întâmplă astăzi, condamnăm reluarea tirurilor de rachete şi, aşa cum am mai spus, Israelul are dreptul de a se apăra împotriva acestor atacuri", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat Marie Harf, luând act de "ruperea încetării focului" în enclava palestiniană.
Purtătorul de cuvânt american a considerat că "Hamas este responsabil de securitatea din Gaza şi că tirurile de rachete veneau din Gaza".
"Cerem încetarea imediată a tirurilor de rachete şi reluarea negocierilor pentru un acord de încetare a focului", a insistat dna Harf, exprimându-şi speranţa într-un armistiţiu durabil sau cel puţin o prelungire a încetării focului temporară.
Anterior, un reprezentant al mişcării islamiste palestiniene Hamas din delegaţia de negociatori de la Cairo a avertizat că şansele de a ajunge la o încetare a focului durabilă cu Israelul în Fâşia Gaza "se evaporă".
Statele Unite au rămas puţin în urmă în ultimele zile ale conflictului din Gaza, ultima intervenţie directă a secretarului de stat John Kerry datând de la sfârşitul lunii iulie când se negocia o încetare a focului între Israel şi Hamas.