x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe WikiLeaks: Americanii s-au aflat, în 2008, într-o serie de polemici cu italienii

WikiLeaks: Americanii s-au aflat, în 2008, într-o serie de polemici cu italienii

03 Dec 2010   •   18:21

Diplomaţii americani scriau că era vorba de “culminarea unei serii de declaraţii iritante şi puţin constructive, având scopul susţinerii premierului rus Vladimir Putin”.

 “Aceste ultime declaraţii au mers prea departe, pentru că încearcă să alimenteze paranoia Rusiei faţă de SUA. Într-un mod foarte îngrijorător, Berlusconi a încercat să se prezinte ca fiind principalul interlocutor între Vladimir Putin şi Occident, în special Statele Unite.

 (...) Ca rezultat al ultimelor declaraţii, Ambasada SUA a contactat funcţionari italieni la toate nivelurile, pentru a semnala dezaprobarea noastră faţă de ultima serie de jigniri berlusconiene”, preciza Ambasada SUA.

 Notele transmise de diplomaţii americani cuprind şi reacţia Romei la îngrijorările ambasadei: “Berlusconi nu ascultă recomandările specialiştilor în declaraţiile făcute despre alte state. (...) În privinţa Rusiei, Berlusconi a dus la extrem această atitudine, nu doar pentru promovarea politicii sale externe, ci mai ales pentru a obţine favorurile interlocutorilor ruşi, chiar dacă mulţi oficiali italieni (inclusiv din cadrul partidului său) suspectează că relaţia cu ruşii este personală şi profitabilă din punct de vedere financiar”, scria fostul ambasador american la Roma, Ronald Spogli.

×