x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Wyclef Jean, fără drept de a candida la preşedinţia Haiti

Wyclef Jean, fără drept de a candida la preşedinţia Haiti

21 Aug 2010   •   00:00

Deşi este de  origine haitiană, Wyclef Jean nu va putea candida la alegerile prezidenţiale din această ţară, care se vor desfăşura în luna noiembrie, a anunţat vineri seara Consiliul Electoral Provizoriu.
Autorităţile nu au făcut public motivul respingerii candidaturii, dar Jean a declarat că obiecţiile în cazul său au fost legate de faptul că nu a fost rezident în Haiti.
Într-un interviu acordat CNN la scurt timp după anunţul comisiei electorale, Wyclef Jean s-a declarat surprins, dar a spus că va respecta această decizie a autorităţilor haitiene şi i-a rugat şi pe fani să facă acelaşi lucru.
"Vreau să-mi asigur compatrioţii că voi continua să fac eforturi pentru modernizarea ţării. Chiar dacă s-a ajuns la concluzia că nu sunt rezident în Haiti, casa este acolo unde ţi-e inima, iar inima mea a fost şi va fi mereu în Haiti", a declarat cântăreţul de hip-hop.
Potrivit legii electorale, pentru a fi acceptată candidatura unei persoane la preşedinţia Haiti, persoana respectivă trebuie să fi locuit în Haiti în precedenţii cinci ani. Wyclef Jean a locuit şi a lucrat în ultimii ani în Statele Unite. Cântăreţul argumenta însă că în 2007 preşedintele Rene Preval l-a numit ambasador al ţării sale, ceea ce l-ar scuti de prevederea privind rezidenţa obligatorie în Haiti.
În afară lui Wyclef Jean, altor 14 candidaţi le-au fost respinse candidaturile.

×
Subiecte în articol: externe