x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Yisrael Kristal, supravieţuitor al Holocaustului, ar putea fi cel mai bătrân bărbat din lume

Yisrael Kristal, supravieţuitor al Holocaustului, ar putea fi cel mai bătrân bărbat din lume

23 Ian 2016   •   09:13
Yisrael Kristal, supravieţuitor al Holocaustului, ar putea fi cel mai bătrân bărbat din lume

Un supravieţuitor israelian al Holocaustului ar putea fi cel mai bătrân bărbat din lume dacă dovedeşte că are cu adevărat 112 ani, a anunţat Cartea Recordurilor, Guiness, preluată de AFP.

Familia lui Yisrael Kristal afirmă că bărbatul s-a născut în Polonia, în 15 septembrie 1903, unde a locuit până la ocuparea ţării de către nazişti în al Doilea Război Mondial, când a fost trimis în lagărul de concentrare de la Auschwitz.

Robert Young, consultant în gerontologie pentru Guiness Book, a confirmat faptul că, dacă se dovedeşte că data naşterii este reală, centenarul ar fi cel mai bătrân bărbat din lume. Familia lui Kristal afirmă că cel mai vechi act pe care îl au este cel de căsătorie, când Yisrael avea 25 de ani.

"Aplicăm aceleaşi reguli pentru toţi şi ar fi nedrept pentru ceilalţi dacă ne-am abate de la ele", a declarat AFP Robert Young.

Potrivit fiicei bărbatului, Shula Kuperstoch, soţia lui a murit în lagăr, iar tatăl ei a supravieţuit, având numai 37 de kilograme la sfârşitul războiului. S-a instalat în oraşul Haifa din nordul Israelului şi s-a recăsătorit. Centenarul nu a putut comunica din cauza sănătăţii sale fragile, însă fiica sa a spus că are moralul bun.

Într-un interviu acordat în 2014 la televiziunea israeliană, Kristal a fost întrebat ce a mâncat ca să ajungă la o asemenea vârstă. "În lagăr nu era mereu hrană. Am mâncat ce mi s-a dat. Mănânc să trăiesc, nu trăiesc să mănânc", a spus el atunci.

Cel care a fost cel mai bătrân bărbat din lume, japonezul Yasutaru Koide, a murit marţi, la 112 ani.

Cea mai bătrână femeie din lume, Susahhah Mushatt Jones, are 116 ani, fiind născută în 6 iulie 1899.

Recordul de longevitate recunoscut oficial este deţinut de franţuzoaica Jeanne Louise Calment, care a trăit 122 de ani şi 164 de zile, murind în 1997, aminteşte AFP.

×