x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Youtube a sesizat Curtea Constituţională din Turcia

Youtube a sesizat Curtea Constituţională din Turcia

07 Apr 2014   •   16:15
Youtube a sesizat Curtea Constituţională din Turcia

Compania YouTube a sesizat luni Curtea Constituţională din Turcia pentru a obţine anularea deciziei guvernului turc de a bloca accesul la reţea, după difuzarea unei înregistrări privind Siria, au informat surse apropiate dosarului, citate de France Presse.

Un avocat din Istanbul a depus o petiţie la Curtea Constituţională pentru a cere ca site-ul să fie accesibil “imediat”, a precizat sursa menţionată, sub rezerva anonimatului.

Un tribunal din Ankara a ordonat vineri ridicarea interdicţiei asupra YouTube decisă la 27 martie de către Guvernul islamic-conservator în numele “securităţii naţionale”, după publicarea înregistrării unei reuniuni confidenţiale în care oficiali turci discutau despre o intervenţie militară în Siria.

Cu toate acestea, acelaşi tribunal a decis ceva mai târziu blocarea accesului la 15 clipuri video şi a anunţat că blocarea YouTube va rămâne în vigoare până când aceste înregistrări vor fi retrase.

Totodată, Curtea Constituţională turcă a dispus miercuri ridicarea unei alte interdicţii, cea care a afectat timp de două săptămâni reţeaua Twitter, pe care a considerat-o “contrară libertăţii de expresie”.

×