x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Zece persoane au murit în urma unei alunecări de teren în India

Zece persoane au murit în urma unei alunecări de teren în India

05 Iun 2018   •   16:06
Zece persoane au murit în urma unei alunecări de teren în India

Cel puţin 10 persoane provenind din aceeaşi familie au murit în nord-estul Indiei atunci când locuinţa lor a fost distrusă de o alunecare de teren cauzată de ploile musonice, a anunţat marţi Poliţia din această ţară, citată de DPA. 

O cantitate mare de roci şi noroi s-a desprins de pe versantul unei coline din oraşul Lunglei, aflat în statul indian Mizoram, în noaptea de luni spre marţi, acoperind complet o locuinţă cu un singur nivel. 

"Trupurile au fost scoase de sub moloz la finalul unei operaţiuni de căutare şi salvare, care s-a încheiat marţi dimineaţă", a declarat C. Lalthanmawia, şeful poliţiei locale. 

"Patru rezidenţi, inclusiv doi copii, au supravieţuit în mod miraculos", a precizat el, adăugând că printre victime se află şase femei. 

Potrivit Poliţiei indiene, precipitaţiile abundente, cauzate de sezonul musonic, care cad fără încetare începând de luni, au provocat mai multe accidente în această regiune.AGERPRES

×
Subiecte în articol: india alunecari de teren persoane moarte