Primii români care s-au decis să părăsească Fâşia Gaza au ajuns în România. Este vorba despre 23 de persoane, majoritatea femei şi copii. Aceștia au fost repatriaţi în această dimineaţă cu o aeronavă care a aterizat pe Aeroportul Otopeni. Potrivit autorităţilor, în Fâşia Gaza trăiesc aproximativ 120 de români, iar câteva zeci s-au refugiat în ultimele ore în Egipt.
Ministrul român de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, luni, că MAE a înregistrat deja primele solicitări de sprijin consular prin celula de criză rectivată. Corlăţean a spus că "există o statistică privind existenţa a aproximativ 120 de cetăţeni români, în principal femei şi copii rezultaţi din familii mixte, în Fâşia Gaza, după cum pe partea cealaltă, în Israel, sunt români, sunt evrei originari din România, care au cetăţenia română".
Până acum, războiul din Gaza a făcut peste 140 de victime.
Hamas: Un armistiţiu cu Israelul va putea fi anunţat doar de către Egipt
Mişcarea islamistă Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza, a temperat aseară zvonuri cu privire la iminenţa unui armistiţiu cu Israelul, subliniind că acesta va putea fi anunţat doar de către Egipt, relatează AFP. O serie de oficiali egipteni au declarat, în acelaşi timp, că aşteaptă un răspuns israelian la o propunere de acord din partea Egiptului.
Un membru din conducerea în exil a Hamas, Ezzat al-Richq, a anunţat, într-un mesaj postat pe contul său de Twitter, că "preşedinţia egipteană este cea care va anunţa un armistiţiu, dacă se încheie un acord. Orice declaraţie anterioară sau diferită acesteia este iresponsabilă".
Un oficial egiptean de rang înalt a declarat că existau speranţe puternice privind încheierea unui acord în noaptea de marţi spre miercuri, cu condiţia ca Israelul să dea undă verde propunerii. Altă sursă egipteană apropiată negocierilor a anunţat că "până în prezent nu există o decizie finală". "Egiptul a trimis propunerea sa finală (...), iar noi aşteptăm răspunsul final israelian", a declarat această sursă.
Preşedintele american Barack Obama i-a mulţumit marţi lui Morsi pentru eforturile în favoarea unui armistiţiu, a anunţat Casa Albă, în timp ce secretarul de Stat american Hillary Clinton ajungea la Ierusalim.