x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Zelenski: Este posibil ca Ucraina să înceapă negocierile de aderare la UE în acest an

Zelenski: Este posibil ca Ucraina să înceapă negocierile de aderare la UE în acest an

de Redacția Jurnalul    |    03 Oct 2023   •   11:00
Zelenski: Este posibil ca Ucraina să înceapă negocierile de aderare la UE în acest an
Sursa foto: Hepta

Kievul a fost informat că este posibil ca negocierile de aderare la UE să înceapă anul acesta, a declarat președintele Volodimir Zelenski după o reuniune surpriză a miniștrilor de Externe ai UE în capitala ucraineană.

„Principalul nostru obiectiv de integrare este să obținem o decizie în acest an pentru a începe negocierile de aderare”, a declarat Zelenski. „Și astăzi am auzit încă o dată, în cadrul reuniunilor și negocierilor, că acest lucru este absolut posibil”, a adăugat președintele Ucrainei, citat de The Guardian.

El a mai spus că este „doar o chestiune de timp” până când Ucraina va adera la bloc.

Zelenski a declarat că discuțiile au inclus, de asemenea, încercarea Rusiei de a eluda sancțiunile internaționale, securitatea la Marea Neagră și funcționarea porturilor ucrainene, precum și consolidarea apărării aeriene ucrainene.

Totodată, președintele a spus că Italia s-a angajat să reconstruiască catedrala din Odesa, care a fost distrusă de un atac cu rachete rusești în iulie.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: aderare UE ucraina