Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au făcut patru percheziții domiciliare în București și Constanța într-un dosar de trafic de migranți.
În urma perchezițiilor au fost identificate telefoane mobile, laptopuri, harduri externe, un sistem desktop PC, stick-uri de memorie USB care au fost folosite la săvârșirea faptelor, precum și înscrisuri ce fac obiectul cercetărilor.
Cei doi suspecți, cetățeni români, sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți, fals în înscrisuri sub semnătură privată și participație improprie la fals intelectual sub forma instigării și complicității.
Aceștia sunt suspectați că racolat cetățeni ai unor state din Orientul Mijlociu și au obținut avize de muncă prin prezentarea la Inspectoratul General pentru Imigrări a unor înscrisuri false pe numele unor firme în cadrul cărora se atesta că urmează să fie angajați.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
(sursa: Mediafax)