x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie ANAF elaborează modele de formulare pentru valorificarea bunurilor perisabile pe care le-a sechestrat

ANAF elaborează modele de formulare pentru valorificarea bunurilor perisabile pe care le-a sechestrat

25 Apr 2017   •   15:49
  ANAF elaborează modele de formulare pentru valorificarea bunurilor perisabile pe care le-a sechestrat

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a elaborat modele de formulare şi a structurat activităţile ce trebuie întreprinse de organele fiscale competente în ceea ce priveşte bunurile sechestrate perisabile sau supuse degradării în vederea valorificării acestora. 
'În vederea aplicării unitare a prevederilor legale în domeniul colectării creanţelor bugetare, ANAF supune dezbaterii publice Proiectul de ordin al preşedintelui ANAF pentru aprobarea Procedurii de evaluare şi valorificare, în regim de urgenţă, a bunurilor perisabile sau supuse degradării, precum şi pentru aprobarea modelelor unor formulare. Conform normelor legale in vigoare, bunurile perisabile sau supuse degradării, care au fost sechestrate, pot fi vândute în regim de urgenţă. Evaluarea şi valorificarea acestor bunuri se efectuează de către organele fiscale, la preţul pieţei', se arată într-un comunicat de presă al instituţiei remis, marţi, AGERPRES. 
Prin proiectul de ordin s-a încercat structurarea activităţilor ce trebuie întreprinse de organele fiscale competente în cazul vânzării în regim de urgenţă a bunurilor perisabile sau supuse degradării, sechestrate.
Astfel, este vorba despre Constituirea Comisiei de valorificare şi atribuţiile acesteia, evaluarea bunurilor perisabile sau supuse degradării, valorificarea bunurilor perisabile sau supuse degradării. 
S-au elaborat o serie de modele de formulare, astfel încât organele din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală să aplice unitar prevederile legale în vigoare în domeniul colectării creanţelor fiscale.

Sursa: www.agerpres.ro

×