x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Bărbat reținut pentru că și-a folosit funcția în scop sexual

Bărbat reținut pentru că și-a folosit funcția în scop sexual

de Redacția Jurnalul    |    15 Mai 2025   •   10:45
Bărbat reținut pentru că și-a folosit funcția în scop sexual
Sursa foto: Captură video Antena 3 CNN

Un bărbat în vârstă de 58 de ani, din Bistrița, a fost reținut, fiind acuzat de agresiune sexuală și folosirea abuzivă a funcției în scop sexual.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bistrița au dispus miercuri reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat bănuit de agresiune sexuală și folosirea abuzivă a funcției în scop sexual.

La aceeași dată, polițiștii au pus în aplicare două mandate de percheziție, la sediul unei instituții publice și la domiciliul unei persoane.

În urma perchezițiilor și a probatoriului administrat, un bărbat de 58 de ani din Bistrița, bănuit de comiterea faptelor a fost reținut pentru 24 de ore.

Potrivit bistriteanul.ro, este vorba despre directorul medical al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Bistrița-Năsăud a fost reținut pentru 24 de ore. Se pare că totul a pornit de la o plângere penală făcută de o angajată împotriva sa.

Bărbatul a fost dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, urmând să fie prezentat magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bistrița continuă cercetările pentru documentarea faptelor și stabilirea întregii activități infracționale.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: scop sexual reţinut