Germanii vor evalua condiţiile din închisorile din România şi modul în care a fost pronunţată sentinţa. Cu toate acestea, spun nemţii, acţiunile nu împiedică în mod fundamental extrădarea.
"În cadrul procesului, condiţiile închisorii din România trebuie acum examinate din oficiu, precum şi dacă s-a pronunţat aşa-zisa pedeapsă în lipsă. Atunci când se analizează existenţa unei hotărâri în lipsă, se stabileşte mai întâi dacă persoana urmărită penal a fost (ea însăşi) prezentă la toate şedinţele de judecată. Dacă nu a fost cazul, ar putea fi necesar să fie îndeplinite cerinţe suplimentare. Cu toate acestea, acest lucru nu împiedică în mod fundamental extrădarea", precizează germanii.
Parchetul din München a solicitat deja autorităţilor române informaţii suplimentare pe această temă ce trebuie trimise de partea română până la începutul lunii ianuarie 2024.
Cherecheş poate, spun germanii, să-şi prezinte propriile obiecţii, care ar trebui examinate în consecinţă.
"Parchetul din München va depune din nou dosarele Curţii Regionale Superioare în timp util, dar cel mai devreme după primirea informaţiilor solicitate şi examinarea corespunzătoare. Trebuie remarcat din nou că nu va avea loc o <şedinţă orală> în faţa Curţii Regionale Superioare, deciziile urmând să fie luate exclusiv pe baza dosarului. În caz contrar, situaţia rămâne neschimbată", mai precizează autorităţile germane.
Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a fost condamnat pe 24 noiembrie 2023, de judecătorii Curţii de Apel Cluj, la 5 ani de închisoare cu executare, într-un dosar de corupţie al DNA. Cu doar câteva ore de pronunţarea sentinţei definitive, acesta a fugit din ţară, sustrăgându-se de la executarea pedepsei.
În 28 noiembrie, Cherecheş a fost prins în Augsburg, Germania. Surse indică faptul că edilul a încercat să fugă şi din Germania. El a mers cu o mătuşă cu maşina, gonind nebuneşte, cu aproximativ 200 de km pe oră. Cei doi au ajuns la o gară şi încercau să scape de maşină, eventual să ia apoi un taxi. Acesta a fost momentul în care edilul a fost prins de poliţiştii bavarezi şi de BKA.
(sursa: Mediafax)