x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie CCR amână discuţiile privind prescrierea faptelor mai vechi de trei ani ce determină conflictul de interese

CCR amână discuţiile privind prescrierea faptelor mai vechi de trei ani ce determină conflictul de interese

26 Sep 2018   •   11:55
CCR amână discuţiile privind prescrierea faptelor mai vechi de trei ani ce determină conflictul de interese

Curtea Constituţională a României a amânat, miercuri, pentru data de 23 octombrie, discutarea sesizării preşedintelui Klaus Iohannis asupra modificărilor aduse Legii privind prescrierea faptelor mai vechi de trei ani ce determină conflictul de interese, au precizat, oficiali ai CCR. 

Pe 2 august, preşedintele Klaus Iohannis a trimis CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru completarea Legii 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative. 

"Prin conţinutul normativ, legea dedusă controlului de constituţionalitate încalcă prevederile art. 1 alin. (3) şi alin. (5) din Constituţie", arată şeful statului în sesizarea către CCR, menţionând că Parlamentul i-a transmis acest act normativ în vederea promulgării pe 16 iulie. 

El menţionează că legea supusă controlului de constituţionalitate prevede că "faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârşirii lor". 

Klaus Iohannis spune, în sesizarea la CCR, că dispoziţiile legii supuse controlului de constituţionalitate instituie un paralelism legislativ, deoarece în cuprinsul acestui act normativ se regăsesc două dispoziţii contradictorii cu privire la momentul până la care Agenţia Naţională de Integritate poate evalua diferenţele semnificative de avere, existenţa unor conflicte de interese sau a unor stări de incompatibilitate. 

Mai mult, preşedintele indică faptul că una dintre dispoziţii conduce la imposibilitatea ANI - instituţie cu competenţă unică în materia evaluării declaraţiei de avere, a datelor şi a informaţiilor privind averea existentă, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite existente în perioada exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, precum şi cea de evaluare a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor, urmată de confirmarea/ infirmarea instanţelor de judecată - să mai evalueze şi să sancţioneze nerespectarea regimului juridic al incompatibilităţilor şi al conflictelor de interese. 

Şeful statului afirmă că dispoziţiile legii supuse controlului CCR contravin principiului statului de drept consacrat de Constituţie, afectând în mod direct activitatea de prevenire şi sancţionare a averilor nejustificate, a conflictelor de interese sau a incompatibilităţilor. 

Preşedintele susţine şi că norma nou introdusă, conform căreia "faptele (...) se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârşirii lor", este o soluţie legislativă lipsită de claritate şi precizie, întrucât conduce la concluzia că faptele se prescriu, când, în realitate, norma ar trebui să expliciteze că este vizată prescripţia răspunderii. 

Potrivit preşedintelui, dispoziţiile legii supuse controlului de neconstituţionalitate sunt şi mai neclare, suprapunându-se cu dispoziţii din Codul penal. 

Iohannis adaugă că, dacă legiuitorul nu a intenţionat reglementarea unui termen al răspunderii pentru încălcarea dispoziţiilor referitoare la conflictele de interese sau incompatibilităţi, cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie de 3 ani, respectiv "de la data săvârşirii" faptelor ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate, norma este impredictibilă sub cel puţin două aspecte, ceea ce contravine prevederilor din Legea fundamentală, în componenta privind calitatea. 

Preşedintele mai invocă faptul că pe 4 iulie Curtea Constituţională a admis criticile de neconstituţionalitate formulate de el, constatând că dispoziţiile art. unic pct. 5 din Legea pentru modificarea Legii nr. 161/2013 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei sunt neconstituţionale. 

Klaus Iohannis solicită CCR să admită sesizarea de neconstituţionalitate şi să constate că Legea pentru completarea Legii 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative este neconstituţională. AGERPRES

×