x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Ce spune Tudorel Toader despre atacurile lui Frans Timmermans

Ce spune Tudorel Toader despre atacurile lui Frans Timmermans

03 Apr 2019   •   14:59
Ce spune Tudorel Toader despre atacurile lui Frans Timmermans

Tudorel Toader a susţinut o declarație de presă la Ministerul Justiției. Ministrul susține că CSM e garantul Justiției.

”În România CSM este garantul independenței Justiției atât față de factorii interni cât și cei externi. Exprim convingerea faptului că CSM își îndeplinește această obligație constituțională. Nici factorul politic și nici alți factori indiferent de altă natură nu pot solicita începerea sau oprirea unei anchete penale după cum nu pot nici soluționa respectiva anchetă”, a declarat Toader.

Frans Timmermans, prim- vicepreședintele Comisiei Europene, a declarat miercuri că avertizează Guvernul de la București să nu întreprindă acțiuni care să afecteze sistemul judiciar, menționând că a avut numeroase discuții cu prmeierul Viorica Dăncilă în ultimele două luni .Antena 3

×