x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Cei doi fraţi suspectaţi de uciderea unor paznici rămân în libertate

Cei doi fraţi suspectaţi de uciderea unor paznici rămân în libertate

24 Iul 2018   •   17:19
Cei doi fraţi suspectaţi de uciderea unor paznici rămân în libertate

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au respins marţi contestaţia procurorilor şi au decis ca cei doi fraţi suspectaţi că au ucis trei paznici de la o fabrică de ciment din Capitală să fie cercetaţi în continuare în libertate, sub control judiciar. 

Curtea de Apel Bucureşti a menţinut astfel decizia Tribunalului Bucureşti din 17 iulie, prin care a fost respinsă cererea Parchetului Capitalei de emitere a unui mandat de arestare preventivă pe numele fraţilor Florin şi Marian Bonciu, suspectaţi că i-au ucis pe cei doi paznici de la fabrica de ciment din Capitală, dar şi că ar fi autorii unei crime asemănătoare din anul 2017. 

Procurorii susţin că, în noaptea de 15 spre 16 iulie 2018, în incinta unei fabrici situate pe bd. Timişoara, la nivelul 1 al unei hale dezafectate, Florin şi Marian Bonciu ar fi exercitat acte de violenţă asupra victimelor M.M. şi C.M., agenţi de pază în incinta fabricii, care au provocat căderea acestora la nivelul inferior şi lovirea de plan dur, leziunile suferite (traumatism toracic cu multiple fracturi costale, ruptură de splină, traumatism abdominal, ruptură de parenchim renal, respectiv multiple fracturi costale, hemoperitoneu, fractură de bazin) conducând la decesul victimelor. 

Anchetatorii îi suspectează pe fraţii Bonciu că au mai ucis un alt paznic de la fabrica de ciment, trupul acestuia fiind descoperit în stare de putrefacţie în septembrie 2017. 

În decizia de respingere a cererii de arestare, judecătorul Vlad Andriescu de la Tribunalul Bucureşti susţinea că procurorii nu au nicio probă concretă care să ateste vinovăţia fraţilor Florin şi Marian Bonciu, iar întregul raţionament al anchetatorilor este de tipul "cei doi inculpaţi sunt suspectaţi, doar pentru că nu sunt probe pentru a fi suspectate alte persoane". 

"Mai întâi, judecătorul de drepturi şi libertăţi notează că, încă de la momentul descoperirii cadavrului primei victime (septembrie 2017 - n.r.), organele de urmărire penală au depus eforturi susţinute şi consistente în vederea descoperirii făptaşului. Astfel, organele de urmărire penală au realizat ample activităţi de cercetare penală, administrând variate mijloace de probă. (...) În fine, astfel cum se precizează chiar în referatul Parchetului, (...) imaginile înregistrate putând servi pentru a stabili mişcările persoanelor din raza lor de acţiune, dar fără să acopere (...) unde au fost descoperite cele trei cadavre. În aceste condiţii, (...) nu există probe directe, obiective, care să sprijine o identificare obiectivă şi mai precisă a făptaşului sau făptaşilor. Făcând din nou trimitere la cuprinsul referatului înaintat de către Parchet, judecătorul de drepturi şi libertăţi constată că, de fapt, întregul raţionament al organelor de urmărire penală este un raţionament de tipul 'cei doi inculpaţi sunt suspectaţi doar pentru că nu sunt probe pentru a fi suspectate alte persoane'. Apreciem un astfel de raţionament ca fiind nesatisfăcător mai ales atunci când se pune în discuţie luarea celei mai aspre măsuri preventive faţă de o persoană", se arată în motivarea tribunalului. 

Magistratul consideră că se impune ca toate pistele investigative, atât cele mai vechi, cât şi cele mai noi, să fie cercetate în continuare de procurori, iar axarea bănuielilor exclusiv cu privire la cei doi fraţi poate fi contraproductivă în cauză şi "riscă să pună în pericol desluşirea adevărului şi rezolvarea cauzei sub toate aspectele". AGERPRES

×