x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Patru persoane, reţinute în dosarul de înşelăciune în domeniul pariurilor sportive

Patru persoane, reţinute în dosarul de înşelăciune în domeniul pariurilor sportive

de Redacția Jurnalul    |    25 Feb 2026   •   22:01
Patru persoane, reţinute în dosarul de înşelăciune în domeniul pariurilor sportive
Sursa foto: Facebook/Operațiunea vizează clubul CS Păulești din Liga 3

UPDATE Patru persoane au fost reţinute, miercuri, în dosarul de înşelăciune în domeniul pariurilor sportive în care au fost efectuate 34 de percheziţii în şase judeţe şi în municipiul Bucureşti.

"În urma administrării probatoriului, faţă de 4 persoane a fost dispusă măsura reţinerii, pentru 24 de ore, acestea urmând ca, în cursul zilei de mâine, 26 februarie, să fie prezentate unităţii de parchet competente, cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive", a informat Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.

Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că persoanele reţinute sunt finanţatorul Clubului Sportiv Păuleşti, Claudiu Blaga, impresarul Nicolae Cristescu şi doi jucători - Sanda Marius şi Gabi Matei.

"În urma cercetărilor efectuate a rezultat că, pe parcursul ultimului sezon competiţional, mai multe persoane din cadrul unui club de fotbal, precum şi alte persoane aflate în legătură directă cu acesta, inclusiv jucători ai echipei, ar fi acţionat în mod coordonat, în scopul influenţării şi alterării rezultatului unor partide disputate în cadrul Ligii a III-a organizate de Federaţia Română de Fotbal. Ulterior, persoanele cercetate ar fi indus în eroare organizatori de pariuri sportive cu privire la corectitudinea desfăşurării meciurilor şi la integritatea competiţiei sportive, prin plasarea de pariuri atât în mediul online, cât şi în agenţii de profil, creând aparenţa unor pariuri conforme cadrului legal, în condiţiile în care rezultatele partidelor ar fi fost cunoscute şi prestabilite", a precizat anterior IPJ Prahova.

Activităţile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Prahova, al poliţiştilor din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, inspectoratelor de poliţie judeţene Vâlcea, Argeş şi Cluj, precum şi al Grupării de Jandarmi Mobile Ploieşti.

De asemenea, în instrumentarea cauzei s-a beneficiat de sprijinul Departamentului de Integritate din cadrul Federaţiei Române de Fotbal. AGERPRES

 

Știre inițială: Un club de fotbal din România este în mijlocul unui scandal uriaș. Unii jucători, reprezentanți și apropiați ai clubului sunt suspectați că au contribuit la trucarea unor meciuri pentru a obține bani din pariuri sportive. 34 de percheziții se desfășoară miercuri în șase județe și în București.

Potrivit unor surse, operațiunea vizează clubul CS Păulești din Liga 3. De altfel, în ianuarie, conducerea clubului a decis să renunțe la tot lotul de jucători după apariția informațiilor despre presupuse meciuri aranjate. Printre jucătorii la care s-a renunțat sunt fotbaliști care au jucat la echipe de top din prima ligă.

Poliția Română a anunțat că „miercuri, 25 februarie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Prahova, Poliția Municipiului Ploiești și Biroul pentru Combaterea Infracțiunilor contra Persoanei și Patrimoniului au pus în executare 34 de mandate de percheziție domiciliară, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în domeniul pariurilor sportive”.

Activitățile au fost desfășurate în județele Prahova, Vâlcea, Argeș, Cluj, Ilfov și Dâmbovița, precum și în municipiul București.

„În urma cercetărilor efectuate a rezultat că, pe parcursul ultimului sezon competițional, mai multe persoane din cadrul unui club de fotbal, precum și alte persoane aflate în legătură directă cu acesta, inclusiv jucători ai echipei, ar fi acționat în mod coordonat, în scopul influențării și alterării rezultatului unor partide disputate în cadrul Ligii a III-a organizate de Federația Română de Fotbal. Ulterior, persoanele cercetate ar fi indus în eroare organizatori de pariuri sportive cu privire la corectitudinea desfășurării meciurilor și la integritatea competiției sportive, prin plasarea de pariuri atât în mediul online, cât și în agenții de profil, creând aparența unor pariuri conforme cadrului legal, în condițiile în care rezultatele partidelor ar fi fost cunoscute și prestabilite”, au transmis anchetatorii.

Anchetatorii estimează că prin activitățile menționate cei implicați au obținut aproximativ 840.000 de lei. 21 de persoane au fost duse la audieri.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: club fotbal perchezitii blat
Parteneri