x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Șefa ASSMB și managerul Spitalului Colțea, cercetați sub control judiciar

Șefa ASSMB și managerul Spitalului Colțea, cercetați sub control judiciar

de Redacția Jurnalul    |    27 Mar 2024   •   14:00
Șefa ASSMB și managerul Spitalului Colțea, cercetați sub control judiciar

Procurorii DNA au anunțat miercuri punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile pentru Gabriela-Oana Sivache, la data faptelor director ASSMB, și Ioan-Bogdan Furtună, director interimar al Spitalului Colțea.

Potrivit unui comunicat al DNA, cei doi, Sivache Gabriela-Oana, la data faptei director general/director general adjunct al Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), și Furtună Ioan-Bogdan, manager interimar la Spitalul Clinic Colțea din municipiul București, sunt cercetați pentru luare, respectiv dare de mită.

Conform procurorilor, în perioada 01.07.2023 - 27.02.2024, inculpata Sivache Gabriela-Oana ar fi primit de la inculpatul Furtună Ioan-Bogdan foloase necuvenite ce ar fi constat în achitarea contravalorii chiriei lunare și a facturilor de utilități, în cuantum de 39.295 lei, pentru un imobil din București pe care șefa ASSMB l-ar fi ocupat împreună cu familia.

„În schimbul obținerii acelor foloase, inculpata Sivache Gabriela-Oana ar fi făcut demersuri pentru ca inculpatul Furtună Ioan-Bogdan să fie numit manager interimar al Spitalului Clinic Colțea, începând cu data de 04.11.2022”, transmite DNA.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei doi inculpați trebuie să respecte o serie de obligații, între care:
- să nu depășească limita teritorială a țării decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar (procuror, judecător de cameră preliminară, instanța de judecată),
- să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
- să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia au săvârșit faptele.

Inculpaților li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: coltea DNA luare de mită