x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Au fost declanșate concursurile de admitere la INM și în magistratură

Au fost declanșate concursurile de admitere la INM și în magistratură

de Redacția Jurnalul    |    06 Iul 2023   •   21:46
Au fost declanșate concursurile de admitere la INM și în magistratură

Concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii și concursul de admitere în magistratură pentru judecători și de admitere în magistratură pentru procurori au fost declanșate joi, prima probă urmând să aibă loc în 10 septembrie.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât organizarea concursului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, la Bucureşti, în perioada 7 iulie 2023 – 28 martie 2024, conform calendarului de desfăşurare a concursului propus de Direcţia resurse umane şi organizare – Biroul concursuri.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a stabilit numărul de locuri scoase la concurs. Au fost scoase la concurs 300 de locuri de auditori de justiţie, conform propunerii Institutului Naţional al
Magistraturii; 8 posturi de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor în cadrul Ministerului Justiţiei; două posturi de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate; 15 posturi de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie; două posturi de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor în cadrul Direcţiei Naţionale de Probaţiune; 4 posturi de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; două posturi de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor
în cadrul Inspecţiei Judiciare; două posturi de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii.

De asemenea, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat ca taxa de înscriere la concurs să fie în cuantum de 1500 lei.

Au fost aprobate tematica şi bibliografia de concurs propuse de Institutul Naţional al Magistraturii, formularul tipizat al cererii de înscriere la concurs și posibilitatea pentru absolvenții facultăților de drept care susţin licența în perioada de înscriere sau ulterior perioadei stabilită pentru depunerea cererilor de înscriere la concursul de admitere la INM de a depune dosarele de înscriere în perioada
stabilită pentru înscriere conform calendarului de concurs, cu obligaţia depunerii adeverinţei de licenţă până la data de 18 august 2023.

De asemenea, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat componenţa comisiei de organizare a concursului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât organizarea concursului de admitere în magistratură, la Bucureşti, în perioada iulie 2023-martie 2024, conform calendarului propus de Direcţia resurse umane şi organizare.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat tematica şi bibliografia de concurs propuse de Institutul Naţional al Magistraturi, numărul şi posturile de judecător care urmează a fi scoase la concursul de admitere în magistratură, respectiv 250 de posturi, posturile de judecător în privinţa cărora se poate realiza suplimentarea în condiţiile art. 3 alin. (4) din Regulament – 50 de posturi (Anexa 4); numărul şi posturile de procuror care urmează a fi scoase la concursul de admitere în magistratură, respectiv 147 de posturi; posturile de procuror în privinţa cărora se poate realiza suplimentarea în condiţiile art. 3 alin. (4) din Regulament - 39 de posturi; ordinea, condiţiile şi limitele de ocupare a posturilor de judecător şi procuror prevăzute în listele suplimentare din anexele 4 şi 8; cererea tipizată de înscriere la concurs (Anexa 10); taxa de înscriere la concurs în cuantum de 1500 lei.

De asemenea, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat componenţa comisiei de organizare a concursului de admitere în magistratură.

Termenul limită pentru înscriere este 21 iulie 2023.

Prima probă a concursurilor, constând în testarea grilă de verificare a cunoștințelor juridice, va avea loc în data de 10 septembrie 2023.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: concursuri admitere magistratura