Potrivit unui comunicat al DIICOT, 64 dintre cei 80 de inculpați au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv. De asemenea, au fost încheiate și 7 acorduri de recunoaștere a vinovăției.
Din anul 2022, mai mulți inculpați, cetățeni români și cetățeni străini, s-au constituit în patru grupuri infracționale având ca scop principal adăpostirea în locaţii din România și ulterior transportarea grupurilor de migranţi spre ţări din Europa Centrală sau de Vest, prin trecerea ilegală a frontierei.
Astfel, au fost interceptate și oprite aproximativ 40 de transporturi ilegale, în care au fost identificaţi peste 800 de migranţi, ce intenţionau să treacă ilegal frontiera de stat a României spre state din Uniunea Europeană.
Dosarele au fost înaintate Curții de Apel Timișoara și Tribunalelor Timiș și Arad.
(sursa: Mediafax)