DNA a extins urmărirea penală faţă de compania Tel Drum
Procurorii DNA au dispus extinderea urmăririi penale faţă de compania Tel Drum pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală în formă continuată şi complicitate la două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul.
Procurorii arată că, potrivit dispoziţiilor art. 135 Cod de procedură penală, persoana juridică răspunde penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice.
Conform unui comunicat al DNA transmis miercuri, în dosar a fost pus sechestru asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale SC Tel Drum SA, precum şi poprire asupra sumelor de bani existente sau care urmează a fi virate de terţi, cu orice titlu, în conturile bancare deţinute aceasta, până la concurenţa sumei de 32.118.589 lei, reprezentând suma foloaselor necuvenite şi suma cu care s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale către stat. AGERPRES

Ştiri din .ro
- Războiul interlopilor din Timișoara. Amenințare în direct pe Facebook, cu pistolul și glonțul în mână: „Să omor șapte, opt, ultimul mi-l trag eu în cap” UPDATE 2 Percheziții și la apropiați ai suspectului Pressalert.ro
- EXCLUSIV Imagini cu momentul atacului în urma căruia un afgan a fost ucis, iar un altul rănit la Timișoara Pressalert.ro
George Simion îi cere lui Florin Cîțu să-l demită pe Lucian Bode: „A folosit polițiștii și jandarmii pentru a vâna demonstranți”
Coronavirus în România: Peste 3.000 de cazuri noi și 175 de decese
Vladimir Putin anunță când va atinge Rusia imunitatea colectivă anti COVID-19
Tudose, despre Ioana Mihăilă: Discipolă a lu’ diamantu’ Voiculescu-Vlăduț-Omul-Legenda
Camera Deputaților a aprobat transportul gratuit pentru elevii din învățământul primar
LIVE VIDEO. Klaus Iohannis, la centrul mobil de vaccinare de la Afumați: Avem nevoie de spitale mai performate, mai sigure/ În această seară cred că vom avea ceremonia pentru noul ministru al Sănătății
Liviu Dragnea, victorie importantă. Ce se întâmplă cu fostul lider PSD
Paul Stănescu: Coaliția Haosului ne aruncă din lac în puț
UPDATE. Incendiu la Secția de Psihiatrie a Spitalului din Slatina. Circa 40 de pacienți evacuați
