x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Experţii „Hocus-Pocus din dosarele DNA

Experţii „Hocus-Pocus din dosarele DNA

de Dan Constantin    |    25 Oct 2018   •   12:10
Experţii  „Hocus-Pocus din dosarele DNA

Multe dintre dosarele DNA sunt ,,împănate” cu expertize și rapoarte tehnice care dau în fața instanței elemente de greutate pentru stabilirea sentințelor. Evaluatorii, care ar trebui să fie independenți, s-au dovedit a fi în multe situații unelte docile ale procurorilor, servind acuzarea cu expertize dirijate spre vinovății mult accentuate sau de-a dreptul imaginare. În alte situații, evaluările tind spre „albirea” inculpaților. S-a format un grup de experți „hocus-pocus”, gata să livreze lucrări la comandă, după cum sună ordinele statului paralel. Sunt deja „cupluri” celebre de echipe „consolidate” procurori-evaluatori care apar în dosarele cu cântec intrate pe culoarele justiției.

Protocoalele secrete care au transformat procurorii în subordonați ai SRI au o extensie și spre anexele tehnice ale dosarelor. Înregistrările, filajele, filmările, denunțurile capătă consistență atunci când sunt susținute de expertizele tehnico-științifice și evaluările financiar-contabile. Așa apar în peisajul proceselor evaluatorii și experții, considerați în cadrul proceselor ca independenți. Mai mult, DNA și DIICCOT au servicii proprii de specialiști, introduse prin lege în timpul ministeriatului Monicăi Macovei, care se substituie obligativității administrării de expertize și în favoarea acuzaților, pentru echilibrul teoretic al părților.

La Ploiești, unitatea de elită a anticorupției românești prinsă în flagrant, care i-a avut ca vedete pe procurorii Negulescu, zis Portocală, și pe Onea, zis Lucică, s-a dus buhul despre capacitatea specialistului DNA Vladimir Silviu Tulea de a „rezolva” prejudicii necesare în dosare grele. Prejudiciul în dosarul Lukoil avansat spre instanță de Negulescu s-a ridicat la 1,8 miliarde de euro, ce a rămas până acum record de evaluare gogonată, dusă până la echivalentul a 0,5 la sută din PIB-ul României. Același expert, fost contabil de CAP, umflă de zece mii de ori un împrumut de 67.000 de euro, prin adăugarea de 4 zerouri. Dosarul Chiliman ajunge astfel în top cu 670.000.000 de euro, sumă colosală pentru care procurorii au cerut arestarea și s-au pus sechestre. Pentru a-l înfunda pe Cosma i se inventează un prejudiciu de „doar” 6 milioane de lei, deși Curtea de Conturi nu găsise nereguli în contractul anchetat. La București, procurorii sunt ajutați de un „specialist” să-i pună în cârca lui Vanghelie un prejudiciu mai mare decât bugetul Primăriei Sectorului 5 pe care o conducea! Cuvântul de ordine dat evaluatorilor și experților pentru calcularea prejudiciilor venea din jargonul jucătorilor de șeptică de pe trenurile de navetiști - bagă gras!

Expertul este ateu, nu jură pe Biblie

După ce a semnat raportul care deschidea seria de dosare ale familiei Cosma - tată, fiu și fiică - trimise spre instanțe de echipa Portocalelor, expertul Tulea a tulit-o din DNA prin pensionare. Adus ca martor într-un proces la ÎCCJ, Silviu Vladimir Tulea nu pune mâna pe Biblie pentru jurământ, declarându-se ateu. Dezangajarea lui de Cele Sfinte nu absolvă de răspundere instituția care a acceptat sau a comandat erori apocaliptice, dincolo de orice logică.

Dosarele ANRP care au adus glorie Codruței Kovesi prin arestările spectaculoase ale unor șefi de instituții sunt și ele cu credibilitate zdruncinată din cauza expertizelor și evaluărilor controversate. Sunt contestate expertizele, fie pentru supraevaluări, care au făcut milionari din mafia drepturilor litigioase, fie pentru subevaluări interesate. Împotriva a trei experți evaluatori din DNA, șefi din ANRP și ANI au făcut plângeri penale. Cătălin Cutoară, Dorel Postelnicu și Radu Cristian Oltei sunt acuzați de abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals intelectual, mărturie mincinoasă și inducerea în eroare a organelor judiciare.

 Angajați DNA, părţi vătămate în Black Cube

 Din cotloanele secrete ale „Clanului Kovesi”, scormonit de investigatori profesioniști din Israel, au ieșit la lumină și doi specialiști DNA. Sorin Fusea și Liliana Sabău, plecați din DNA în 2014, au fost căutați de detectivii de la Black Cube pentru furnizare de informații legate de Kovesi. De ce avea Liliana Sabău programată o întâlnire la Londra cu unul dintre angajații Black Cube exact în ziua arestării la București a echipei trimise din Tel Aviv, rămâne un mister. Cert este că Fusea, alăturat unui cabinet de avocatură format din foști procurori, s-a declarat parte vătămată în procesul care judeca pe „spionii” israelieni. A reclamat, alături de Liliana Sabău și Eduard Kovesi, fostul soț al Stelei Nordului, că a fost cotelit prin spațiul informatic.

 

 

 

 

×