x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Romgaz devine furnizor de energie. Care vor fi prețurile

Romgaz devine furnizor de energie. Care vor fi prețurile

de Redacția Jurnalul    |    14 Ian 2025   •   12:30
Romgaz devine furnizor de energie. Care vor fi prețurile

Romgaz vrea să preia modelul Hdroelectrica și să devină furnizor de energie pentru consumatorii casnici și non-casnici. Primele oferte și tarife ar putea fi prezentate de companie în toamna acestui an.

"Considerăm că undeva în toamnă. Sigur în acest an Romgaz va putea emite primele oferte transparente și competitive. Preţuri competitive înseamnă faptul că nu va mai exista un intermediar între clientul final și producător", a declarat Răzvan Popescu, director general Romgaz, pentru Observator.

Guvernul urmează să facă un anunț despre plafonarea tarifelor

Hidroelectrica s-a lansat ca furnizor ade energie în urmă cu trei ani. A venit cu cele mai mici prețuri la electricitate și are peste 600.000 de clienţi. Romgaz ar putea urma acelaşi model.

Ministrul Energiei susţine că oferta Romgaz va fi cea mai bună din piaţă. Acum, tariful plafonat al gazului este 31 de bani pe kilowatt oră, iar la bursă este cu 20% mai mare. 

"Este prematur să discutăm în acest moment de preţuri. Preţurile vor trebui să fie acelea de la momentul ofertării", a declarat Răzvan Popescu, director general Romgaz.

"Intrarea oricărui actor nou pe piaţa de furnizare înseamna o posibilă reducere de preţuri, pentru că se creează mai multă concurenţă. Undeva la 20% cotă de piaţă dacă intră cu politici comerciale agresive, poate să obţină", a declarat Corina Murafa, expert în energie.

Romgaz susţine că a învăţat din greşelile companiei Hidroelectrica. Promite că nu va trimite facturile cu întârziere, iar aplicaţia va funcţiona din prima. "Vom testa această aplicaţie pe clienții pe care Romgaz îi are acum în portofoliu și abia după această perioadă de testare, când vom vedea că lucrurile funcționează și lucrurile merg exact cum ne dorim, vom demara ofertele şi facturarea efectivă", a declarat Răzvan Popescu, director general Romgaz.

Anunțul Romgaz vine într-o perioadă în care autorităţile trebuie să decidă cum vor schimba schema de plafonare la gaze și electricitate. Actualul mecanism expiră pe 31 martie. Sunt luate în calcul trei variante. Liberalizarea completă a pieței, ajutor țintit doar pentru vulnerabili și prelungirea schemei în aceeași formă pentru încă 3 sau 6 luni. Guvernul va anunţa peste câteva zile dacă va continua plafonarea tarifelor, potrivit observatornews.ro.

×
Subiecte în articol: romgaz energie consumatori