x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Rateu DIICOT. Florian Walter a murit cu dreptatea în brațe

Rateu DIICOT. Florian Walter a murit cu dreptatea în brațe

de Dan Constantin    |    19 Noi 2020   •   09:01
Rateu DIICOT. Florian Walter a murit cu dreptatea în brațe

Un dosar care a stârnit mare vâlvă în 2012 - Transferurile fotbaliștilor de la U Cluj la Petrolul Ploiești - se dovedește a fi o mare eroare a procurorilor. Florin Walter, principalul învinuit de procurorii DIICOT, a murit în 19 mai 2019, până să afle verdictul de achitare dat de judecătorii de la Tribunalul Cluj în dosar întregului lot de inculpați. Decizia a fost pronunțată în ședința publică din 16 noiembrie 2020.

 

Istoria complicată a fotbalului românesc care a alimentat mai mult dosare penale decât performanțe sportive, întoarce o nouă filă. Transferul celor 11 jucători de la Universitatea Cluj la Petrolul Ploiești, considerat  de DIICOT o operațiune frauduloasă executată de un grup infracțional organizat, nu are conotații penale, potrivit sentinței pronunțate. Față de Florian Walter judecătorii au dispus încetarea procesul penal, prin decesul acestuia. F.W. fusese cercetat pentru constituirea  unui grup infracțional organizat, din care făceau parte Ioan Mărginean, Daniel Capră și Nicolae Marius, persoane de decizie în cele două cluburi de fotbal. La vremea când a fost lansat dosarul erau difuzate date „certe” despre fraudarea Clubului din Cluj, care rămăsese fără jucătorii transferați de fostul patron la Ploiești, unde devenise finanțator. Suma vehiculată ca prejudiciu reclamat de U Cluj era de  2,5 milioane euro, valoarea unui presupus transfer pe piața fotbalului a jucătorilor plecați la Ploiești.

 

Achitări în serie

 Soluția dată de judecători menționează că Daniel Capră este achitat „de sub învinuirea comiterii infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, în modalitatea constituirii unui grup infracțional organizat, urmat de săvârșirea unei infracțiuni” care se regăsește în actuala reglementare a noului Cod Penal”. Aceleași formulări de achitare sunt date pentru Ioan Mărginean și celălalt inculpat, A. Niculae. Judecătorii au respins prin aceeași decizie constituirile de parte civilă formulate de Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca și de F.C. Universitatea Cluj SA. Soluția Tribunalului Cluj, care este cu drept de recurs, „dispune ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor imobile, cu privire la cota parte deținută de inculpatul W.F”. Lista cuprinde 17 terenuri înscrise în cartea funciară a comunei Târgușorul Vechi, județul Prahova. Suprafețele însumate sunt de 10,8 hectare (108 800 mp)

 

 Jocul de culise

Într-o audiere în fața tribunalului, Florin Walter a declarat că dosarul privind transferul fotbaliștilor a pornit ca o răzbunare. Declarația acestuia este publicată integral de publicația clujust. Totul ar fi pornit de la un meciul de fotbal dintre U Cluj și CFR Cluj, pierdut de echipa finanțată de Walter, care ar fi impus jucătorilor un „blat”. În urma rezultatului, CFR a câștigat campionatul, dar și o sumă de 20 de milioane de lei. Scandalul din interiorul clubului universitar l-a determinat pe Walter să se mute la Ploiești, cu cei 11 jucători.

 

ROMPREST, un ghem de interese 

Florin Walter a mai fost urmărit într-un dosar deschis de DIICOT Ploiești pentru crearea unui circuit de tranzacții frauduloase, cu un prejudiciu la bugetul statului de 4,5 milioane euro. Ghemul de plăți ireale era învârtit în jurul afacerii ROMPREST, cu un cap de ață ținut de soția lui Daniel Capră. Cu puțin timp înainte de deces, Walter mi-a declarat că acest dosar are ca țintă să-i fie furată afacerea. Procurorii DNA din Ploiești și Brașov se „alimentau” și ei din ROMPREST cu dosare care vizau familia fostei șefe a DIICOT Alina Bica, „decretată” dușmanca de moarte a Codruței Kovesi. Mircea Bica era salariat la ROMPREST. Toate au o logică!

 

AMENINȚĂRI

Florian Walter a murit în 19 mai 2019, în urma unui atac cerebral. Avea 56 de ani, o avere impresionantă și procese în curs de judecare. Fiul lui a depus o plângere la Parchet în care susține că există dovezi că Walter a fost supus unor amenințări care i-au agravat suferințele cardiace. Nu există informații legate de soluționarea plângerii respective.

„Suma vehiculată ca prejudiciu reclamat de U Cluj era de 2,5 milioane euro”

 

Și lui  Florian Walter fotbalul i-a adus mari necazuri

×
Subiecte în articol: Florian Walter