Fostul ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale, Gabriel Sandu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că în cursul anului 2009, când acesta era în funcție, ar pretins şi primit de la doi oameni de afaceri suma de 2.196.035 euro pentru a face demersurile necesare ca firmele acestora să încheie un contract de închiriere licenţe Microsoft cu Guvernul României (comunicat nr. 572/VIII/3 din 24 martie 2015 - în această cauză Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală, prin decizia penală nr. 162 din 03.10.2016, a hotărât condamnarea inculpatului Sandu Gabriel şi a trei persoane la pedeapsa închisorii cu executare).
La solicitarea lui Sandu Gabriel, în baza unor contracte de consultanţă ce atestau operaţiuni comerciale fictive, suma respectivă ar fi fost transferată în contul unei societăţi comerciale controlate de acesta.
În perioada 24 august 2010-13 noiembrie 2015, în scopul de a disimula originea ilicită a banilor primiţi, fostul demnitar ar fi dispus transferul acestora, prin intermediul unor companii cipriote, în conturile a două societăţi din România.
Prin acest mecanism, el ar fi încercat să creeze aparenţa că banii ar reprezenta de fapt o investiţie pe teritoriul României a companiilor din Cipru.
Cei 2.196.035 euro, prin decizia penală amintită mai sus, au fost confiscați deja de la inculpat, întrucât a făcut obiectul infracţiunii de trafic de influenţă pentru care acesta a fost condamnat definitiv.
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi De Casaţie şi Justiţie.
Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie, după cum precizează DNA.