Lideri ai lumii se angajează și se aliniază pentru a depăși problemele complicate globale, avansând strategii comune pentru țările afiliate la „Axa America –Europa”. Conferința pentru Securitate de la Munchen (MSC), principalul forum mondial pentru politică externă și de securitate, desfășurată prin tradiție, de peste 50 de ani, la mijlocul lunii februarie în capitala Bavariei, a reunit vineri, în format online, înalți factori de decizie la nivel mondial pentru a lansa liniile directoare și a pune diagnostic pentru a ieși din „criza Vestului”.
„Westlessness” este termenul care descrie sentimentul că lumea, dar și Occidentul însuși devin mai puțin occidentale, mai puțin bazate pe reguli, mai puțin orientate spre valoare. Temă a reuniunii din 2020, acest „westlessness” a dominat „anul pandemiei”, în care, așa cum sublinia ambasadorul Wolfgang Ischinger, președintele MSC, „multe dintre certitudinile geopolitice care au definit epoca post-război rece continuă să fie erodate în mod periculos”. Diagnosticul pus a evidențiat și semnele speranței pe care s-au dezvoltat analizele lansate de liderii mondiali la ediția specială MSC 2021 din 19 februarie. Discuțiile s-au concentrat pe reconstrucția alianței transatlantice și au evidențiat domeniile în care cooperarea transatlantică și internațională este cea mai necesară.
Joe Biden: America s-a întors!
Pentru prima dată în istoria de 58 de ani a MSC, a vorbit în cadrul reuniunii un președinte în funcție al Statelor Unite. Mesajul lui Joe Biden a fost foarte clar pentru a reafirma importanța Alianței transatlantice lăsate în „dezordine diplomatică” de predecesorul său Donald Trump. „Vorbesc astăzi în calitate de președinte al Statelor Unite și trimit un mesaj clar lumii: America s-a întors”. Acest mesaj a ordonat abordarea centrală a pozițiilor liderilor participanți la dezbaterile privind noua agendă transatlantică, ca o revenire la valorile și principiile cooperării. „Permiteți-mi să șterg orice îndoieli care persistă, SUA vor lucra îndeaproape cu partenerii noștri din UE”, a spus Biden. Liderul de la Casa Albă a avertizat, de asemenea, cu privire la amenințările la adresa democrației, atât în SUA, cât și în Europa, lumea fiind într-un punct de inflexiune „în mijlocul unei dezbateri fundamentale despre viitorul și direcția lumii noastre”.
Ieșirea NATO din „moarte cerebrală”
Intervenția lui Macron, care uimise în anii trecuți cu aprecierea privind Alianța, aflată „în moarte cerebrală”, a insistat asupra strategiei europene de securitate. Construirea unui sector de apărare propriu al UE nu înseamnă îndepărtarea de SUA, ci face din Europa un partener mai fiabil și va consolida NATO, a precizat președintele francez. „Cred în NATO!”, a adăugat el, punând astfel cruce „morții cerebrale” care adusese mari îngrijorări în rândul membrilor estici ai Alianței. Macron a dezvoltat acum viziunea asupra unei Uniuni Europene mai puternice, care „să preia mult mai mult din povara propriei protecții”.
2 la sută pentru înarmare
Problema-cheie a Alianței, așa cum fusese pusă tranșant de Trump, erau cheltuielile de apărare și contribuția la NATO. Acum tonul a fost mai conciliant, după ce Biden a renunțat la decizia fostului președinte de retragere a trupele din bazele SUA din Germania, iar Merkel și Macron și-au reînnoit angajamentul de a crește cheltuielile de apărare pentru a îndeplini obiectivul NATO de 2 la sută din PIB. „Trebuie să ne sporim investițiile în apărare”, a spus Macron, care a adăugat că aceasta este o modalitate de a reechilibra relația transatlantică. „Având în UE investiții substanțiale în apărare, ne facem mai credibili în cadrul NATO” , lucru deosebit de important, deoarece SUA și-au îndreptat atenția spre Pacific, a subliniat subtil Macron.
Merkel este mereu practică
„NATO este coloana vertebrală a ordinii internaționale bazate pe reguli”, a precizat Charles Michel, președintele Consiliului European. Merkel a abordat în principalul punct al dezbaterii avantajele multilateralismului, ca o speranță pentru rezolvarea marilor probleme ale lumii. Doar alianțele globale pot aborda problemele globale cum ar fi pandemia coronavirusului, amenințările la adresa climei și terorismul. În acest cadru a salutat măsurile luate de noua administrație americană de a se realătura Organizației Mondiale a Sănătății și Acordului de la Paris, pentru extinderea noului acord START și disponibilității de a reveni la acordul nuclear iranian. În același ton al speranței pentru reluarea locului SUA în abordarea problemelor globale au fost și mesajele secretarului general ONU, Antonio Guterres, și directorului general al OMS, Teodros Ghebreyesus.
PROBLEMA ,,CHINA””
Un comentariu al agenției DW, difuzat înainte de deschiderea sesiunii speciale MSC 2021, evidenția punctat limitele politicii unitare a UE în problemele globale „UE nu are întotdeauna luxul de a putea vorbi cu o singură voce, cum pot SUA. De aceea, Merkel și Macron vor trebui să echilibreze interesele bilaterale unice ale țărilor lor cu SUA și rolul lor în promovarea unei UE mai integrate”. Nu sunt doar interese specifice în relația cu China sau Rusia, dar și în interiorul UE, cum este cazul Nord Stream 2. În formula restrânsă a „ediției speciale MSC” din 19 februarie, nu a fost spațiu pentru prezentarea pe larg a problemei „China”. Ischinger speră să primească oficiali de top din China și Rusia la o ediție „normală”, extinsă în format obișnuit a MSC ,dacă restricțiile COVID se vor ridica. Biden a profitat de ocazie însă pentru a aborda creșterea puterii Chinei: „Trebuie să blocăm abuzurile și constrângerile guvernului chinez”. Președintele SUA a trimis o săgeată și spre Rusia: „Kremlinul ne atacă democrațiile și întărește corupția pentru a încerca să submineze sistemul nostru de guvernare”.
ORBAN A „RATAT” PERICOLUL COVID ÎN 2020
Forumul de la Munchen aduce la fiecare ediție probleme de maximă importanță pentru politicile de securitate. Ele sunt preluate și duse „acasă” după priceperea și interesul participanților. Anul trecut, la MSC 2020 a participat Ludovic Orban, premier la acea vreme, care nu a reținut nimic din ședința plenară consacrată pericolului extinderii pandemiei. Întors la București, premierul nu a avertizat guvernul, în februarie 2020, asupra riscului uriaș, iminent, la care era supusă și România. După o lună s-au aplicat restricțiile drastice, România pierzând „startul” în lupta cu virusul ucigaș.
Poză Biden
America se întoarce! Este mesajul adresat Alianței NATO și UE de președintele Joe Biden, care vrea să o „rupă” cu politica izolaționistă promovată de Donald Trump!