x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Două persoane, reținute pentru că au determinat o femeie să le dea bani pentru un post la stat

Două persoane, reținute pentru că au determinat o femeie să le dea bani pentru un post la stat

de Redacția Jurnalul    |    17 Feb 2023   •   18:15
Două persoane, reținute pentru că au determinat o femeie să le dea bani pentru un post la stat

Două persoane care s-au dat drept angajați ai unei instituții publice și au determinat o femeie care dorea să se angajeze să le dea sume de bani, promițându-i că astfel va fi angajată au fost reținute de polițiștii Capitalei. Bărbatul era condamnat într-un alt dosar.

Poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București - Secția 13 au reținut două persoane, o femeie de 27 de ani și un bărbat de 36 de ani, față de care se fac cercetări pentru înșelăciune, furt, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și accesul ilegal la un sistem informatic.

De fapt, în 8 februarie, Secția 13 Poliție a fost sesizată de către o femeie, cu privire la faptul că, la data de 4 februarie, în jurul orei 19.00, două persoane necunoscute, care și-ar fi atribuit calități oficiale de reprezentanți ai unei instituții publice, ar fi contactat-o prin intermediul unei rețele de socializare, apoi, sub pretextul că va fi angajată în cadrul instituției din care cei doi ar face parte, ar fi indus-o în eroare, determinând-o să le remită 11.500 de lei și 2000 de euro, precum și telefonul mobil.

„Ulterior, la data de 6 februarie 2023, în timp ce persoanele se aflau în locuinţa femeii, profitând de neatenția ei, i-ar fi sustras din portofel un card bancar, pe care l-ar fi folosit, ulterior, la efectuarea mai multor cumpărături în diverse centre comerciale. Din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că fapta ar fi fost săvârșită de o femeie, în vârstă de 27 de ani și un bărbat, în vârstă de 36 de ani, cunoscut cu preocupări de natură infracțională”, arată, vineri, Poliția Capitalei.

Din verificările efectuate s-a stabilit că bărbatul este urmărit, pe numele lui fiind emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de către Judecătoria Alba Iulia, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere, fiind condamnat la 2 ani și 6 luni închisoare și un mandat de arestare preventivă, emis de Judecătoria Alba Iulia, într-un dosar de înșelăciune.

În urma schimbului de date și informații cu Inspectoratul de Poliție Județean Alba, polițiștii Serviciului Investigații Criminale - Biroul Urmăriri i-au depistat pe cei doi și i-au dus la audieri, iar în baza probatoriului administrat au fost reținuți pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților cu propunere legală.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: persoane reţinute spaga